spot_img
duminică, 18 ianuarie, 2026
-8.9 C
București

Burduja: Acum un apartament gol din Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, are acelaşi sprijin precum apartamentul unei familii cu trei copii.Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că, până în 1 aprilie 2025, va exista o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic şi a explicat că în prezent un apartament gol din cartierul Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, beneficiază de acelaşi sprijin precum apartamentul unei familii cu trei copii care are salariu minim pe economie.

”Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic, astfel încât măsurile de sprijin, aceste subvenţii pe care statul le-a acordat să nu se aplice otova indiferent de nivelul de venitul al familiei, ci numai în funcţie de nivelul de consum, aşa cum a fost până acum. Deci am pornit lucrul cu Ministerul Muncii, cu ANAF-ul, cu INS-ul, cu Ministerul de Finanţe, astfel încât până în aprilie anul viitor să putem avea această măsură pregătită, pentru că în situaţia actuală, un apartament gol din Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, beneficiază de acelaşi sprijin din partea statului precum apartamentul unei familii cu, poate, trei copii, care are salariu minim pe economie şi face economie la energie electrică, astfel încât să se încadreze în consum de 100 de kWh pe lună”, a afirmat Sebastian Burduja.

El a precizat că distribuitorii trebuie să investească banii nerambursabili în reţea.

”În acelaşi timp, cred că distribuitorii ar fi trebuit să vă spună că pe parcursul ultimului an noi am atras 1,1 miliarde de euro bani nerambursabil, bani gratis pe care i-am pus la dispoziţia lor şi pe care sunt datori să-i investească în reţea. Plus ceea ce dânşii investesc din resursele proprii. În acelaşi timp, să nu aibă cineva impresia că atunci când preţul din piaţă creşte se îmbogăţesc furnizorii. Ei au o marjă reglementată prin lege şi fixă. Deci schema în sine de compensare plafonară este alimentată din impozitele aplicate pe veniturile şi profiturile mai mari pe care le fac companiile din sectorul energetic şi nu din buzunarul cetăţenilor”, a precizat ministrul Energiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bloomberg despre mișcările lui Zelenski

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe fondul unui scandal de...

    Cum a ajuns România la mâna gazelor din Ungaria

    România se confruntă, în perioadele de ger sever, cu...

    Analiza nr.2 in Institutul Primakov de Relații Internaționale de la Moscova: Deci, unde este îngropat câinele?

    Relațiile internaționale moderne trec prin schimbări rapide. Acest lucru...

    O NOUĂ LOVITURĂ PENTRU AGRICULTURĂ: Îngrășămintele s-au scumpit cu 30%

    Îngrăşămintele au început să se scumpească încă din prima...

    Trump: Am decis să nu atac Iranul

    Președintele SUA, Donald Trump, insistă că decizia de a...

    Americanii, furioși pe acordul comercial Canada-China

    Canada şi China au anunţat vineri un acord comercial...

    Articole relationate

    Categorii populare