Bulgarii spun cum va fi organizat controlul la granița cu România: În primele 6 luni, va continua controlul la punctele de frontieră, dar nu va fi unul complet, ci similar cu cel aplicat de ţările UE care au restabilit controalele la graniţele lor, bazat pe analiza riscurilor

În cadrul unui briefing de presă, susţinut sâmbătă, directorul Poliţiei de Frontieră din Bulgaria, Anton Zlatanov, a declarat că activitatea departamentului pe care îl conduce va fi reorganizată, în vederea aderării depline la Schengen.

„Nu vom permite ca cele două frontiere interne cu România şi Grecia să rămână necontrolate. Din contră, vom schimba organizarea ativităţii”, a explicat Zlatanov, adăugând că la frontiera cu Grecia vor fi implementate măsuri compensatorii în zona de frontieră, pentru prevenirea şi combaterea trecerii migranţilor, traficului de droguri şi contrabandei cu alte mărfuri interzise.

La graniţa cu România, în primele şase luni, va continua controlul la punctele de frontieră, dar nu va fi unul complet, ci similar cu cel aplicat de ţările UE care au restabilit controalele la graniţele lor, bazat pe analiza riscurilor. „Vor fi verificate doar vehiculele şi persoanele cu risc, pentru a continua să protejăm frontierele şi să fim buni parteneri în combaterea criminalităţii transfrontaliere”, a adăugat Anton Zlatanov.

Directorul Poliţiei de Frontieră din Bulgaria a mai menţionat că nu există intenţia de a desfiinţa clădirile punctelor de frontieră, aceasta fiind o greşeală făcută în trecut de partenerii occidentali care au întâmpinat dificultăţi atunci când au dorit reintroducerea controlului. Ministrul interimar al afacerilor interne, Atanas Ilkov, a anunţat că, luna următoare, echipe de angajaţi vor fi instruiţi de colegi din Austria şi Ungaria pentru a dobândi experienţă în efectuarea de controale la graniţele interne ale ţărilor membre UE, aplicabile şi în Bulgaria. Referitor la acţiunile viitoare ale Ministerului de Interne la graniţele cu Grecia şi România, ministrul a precizat că se vor efectua controale, astfel încât să nu se permită o deteriorare a mediului de securitate.

Măsurile compensatorii vor include patrule, analize şi obţinerea de informaţii. „Sarcina noastră devine mai dificilă de acum înainte, dar suntem pregătiţi să facem faţă acestei provocări”, a adăugat Ilkov. În ceea ce priveşte reorganizarea activității, Anton Zlatanov a asigurat că nu vor exista probleme legate de funcţionarea normală a sistemului şi că nu vor fi desfiinţate posturi şi nici nu vor fi concediaţi angajaţi din cadrul Poliţiei de Frontieră

Hot this week

Topics

Mai mult

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Scoală modernă la Eșelnița, pe Clisura Dunării

    Școala Gimnazială din Eșelnița a fost inaugurată după finalizarea...

    Articole relationate

    Categorii populare