Bulgarii s-au prins de șmecheria ucraineană cu exporturile agricole fără taxe vamale care au îngropat fermierii din Bulgaria, România, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia

Chiar dacă Bulgaria sprijină aşa-numitele culoare de solidaritate, pentru a ajuta Ucraina să îşi exporte produsele agricole, a descoperit că, din păcate, aceste culoare sunt în practică canale pentru importuri într-un timp extrem de rapid în Uniunea Europeană, a declarat luni Georgi Sabev, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii din Bulgaria.

Potrivit lui Georgi Sabev, Bulgaria, România, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia sunt ţările cele mai grav afectate de aceste importuri de produse ucrainene scutite de taxe, iar în cazul Bulgariei importurile de seminţe de floarea soarelui sunt o problemă serioasă, în timp ce pentru alte ţări problema o reprezintă importurile de grâu şi porumb.

„Importurile de grâu din Ucraina şi Bulgaria au crescut, însă situaţia cu privire la seminţele de floarea soarelui este incomparabilă. În decurs de un an importurile au crescut de peste 20 de ori de la 37.000 de tone în 2021 până la peste 830.000 de tone în 2022”, a spus secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii din Bulgaria.

Georgi Sabev a mai spus că în cursul săptămânii trecut s-a întâlnit cu comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski şi i-a spus că cele 16,75 milioane de euro alocate Bulgariei de la fondurile din rezerva de criza agricolă nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile suportate de fermierii bulgari din cauza importurilor din Ucraina. „Comisarul a promis că va revizui reglementările. Am fost asiguraţi de colegii noştri din România că şi ei au cerut o majorare a fondurilor pentru că şi ei cred că sunt insuficiente. Sper că executivul comunitar va ţine seama de solicitarea noastră”, a spus oficialul bulgar.

Ministerul Agriculturii din Bulgaria este în contact cu producătorii de cereale care au de gând să organizeze proteste în perioada 29-31 martie. „Îi susţinem pe producătorii bulgari de cereale în protestele lor. Această problemă ar trebui să fie vizibilă”, a spus Georgi Sabev.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare