Bulgarii pot/Sofia a îngheţat preţurile la energia electrică pentru gospodării la nivelul din iulie 2021. Guvernul va acoperi 80% din preţul energiei pentru companii

Bulgaria a aprobat luni un nou pachet de stimulente pentru a atenua impactul creşterii preţului energiei asupra companiilor, în urma războiului din Ucraina, a anunţat premierul Kiril Petkov, transmite Reuters conform Agerpres.

Conform planului, Guvernul va continua să compenseze parţial companiile în urma majorării preţului electricităţii şi să acopere deplin creşterea de 14% a preţului gazelor naturale în luna mai.

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria sunt din Rusia. În 27 aprilie, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Guvernul, aflat sub presiunea asociaţiilor mediului de afaceri şi a sindicatelor, a anunţat că analizează soluţii pe termen lung pentru a proteja economia de efectele creşterii preţului energiei.

„Am convenit compensaţii pentru mai şi iunie, care vor atenua temerile companiilor bulgare”, a declarat Petkov, după o întâlnire cu organizaţii ale angajatorilor şi sindicate.

Bulgaria a îngheţat preţurile reglementate la energia electrică pentru gospodării la nivelul din iulie 2021 şi din octombrie acordă compensaţii companiilor afectate de creşterea preţului energiei.

Conform planului, Guvernul va acoperi 80% din preţul energiei care depăşeşte 200 de leva per megawatt-oră (MWh), pentru companii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge pentru prima dată în Mehedinți

    Primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit îndoar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest...

    Trump și-ar putea amâna vizita in China

    Vizita planificată a președintelui american Donald Trump în China...

    Șeful CJ Mehedinți anunță drumul expres Drobeta Turnu Severin-Calafat

    Ministerul Transporturilor a aprobat încheierea acordului de parteneriat dintre...

    Articole relationate

    Categorii populare