Bulgarii pentru a cincea oară la anticipate în 2 ani

Bulgaria va avea noi alegeri parlamentare anticipate în primăvară, a cincea oară în ultimii doi ani, după ce vineri şi socialiştii au eşuat în formarea unei majorităţi, transmite Reuters.

Partidul Socialist bulgar a avut a treia şansă, şi ultima, potrivit Constituţiei, de a forma guvernul în urma alegerilor anticipate neconcludente din 2 octombrie. „Am căutat o soluţie să scoatem ţara din multiplele crize şi mai ales din criza politică”, a declarat presei preşedinta formaţiunii, Kornelia Ninova. „Am examinat opţiunile şi am decis să returnăm mandatul preşedintelui” Rumen Radev, a adăugat ea. „Aşadar, mergem în alegeri”, a confirmat lidera socialiştilor.

Bulgaria trăieşte o instabilitate politică perpetuă de la protestele anti-corupţie din anul 2020, din care au rezultat noi partide care s-au definit cu o astfel de orientare. Unul dintre acestea, partidul „Continuăm Schimbarea”, a ajuns la guvernare sub conducerea politicianului filo-american Kiril Petkov, devenit premier, dar acesta a fost demis în cele din urmă prin moţiune de cenzură în iunie 2022, de atunci Bulgaria fiind condusă de un guvern interimar.

Partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov, apoi partidul de centru-dreapta al lui Petkov şi acum socialiştii au eşuat pe rând în formarea unei majorităţi care să susţină un guvern.

Preşedintelui Rumen Radev îi revine acum sarcina să decidă când va dizolva parlamentul şi să stabilească data noii runde de alegeri legislative anticipate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare