Bulgaria ține deschise bisericile

Cu măşti şi mănuşi de protecţie, câteva zeci de credincioşi bulgari s-au rugat pentru sănătate, duminică, de Florii, la catedrala Sfânta Nedelia din Sofia, într-una dintre puţinele ţări în care bisericile rămân deschise cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, conform unui reportaj Reuters citat de Agerpres.

Dacă cei mai mulţi bulgari au rămas în case, de teama pandemiei de coronavirus, Spaska Gentcheva, o avocată în vârstă de 48 de ani, a declarat că este recunoscătoare pentru că i s-a permis să poată participa la slujba de Florii.

„Am luat o decizie în familia noastră. Un membru al familiei merge la biserică azi, iar ceilalţi stau acasă, respectând măsurile (împotriva coronavirusului)”, a declarat ea pentru Reuters.

În cadrul eforturilor de a stopa răspândirea noului coronavirus, autorităţile de la Sofia au luat decizia de a închide şcolile, restaurantele şi barurile şi au interzis accesul în parcuri, precum şi circulaţia între oraşe. Până în prezent Bulgaria a raportat 669 de infecţii şi 28 de decese. Însă a permis accesul la biserici, spre deosebire de vecinele Grecia şi România, de asemenea ţări preponderent ortodoxe, notează Reuters. Aceleaşi reguli se vor aplica şi duminica viitoare când lumea ortodoxă sărbătoreşte Paştele.

Biserica Ortodoxă Bulgară a fost de acord să nu le împartă credincioşilor crenguţele binecuvântate de salcie, conform tradiţiei de Florii, şi s-a angajat să dezinfecteze locurile de rugăciune în mod regulat, în timp ce autorităţile de la Sofia au lansat apeluri către populaţie să rămână acasă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare