spot_img
7.1 C
București
miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăAnalizeBulgaria renunță la votul electronic la alegerile locale și parlamentare

Bulgaria renunță la votul electronic la alegerile locale și parlamentare

-

La propunerea guvernului Borisov, majoritatea parlamentară compusă din partidul centrist GHERB și naționaliștii din „Patrioții uniți” a decis renunțarea la votul cu mașină electronică în alegerile locale și cele parlamentare, dar menținerea votului pentru cele europene și prezidențiale, transmite Radio Europa Liberă.

- Reclama -

Opoziția și avocatul poporului au văzut în aceasta un semn că se pregătește fraudarea alegerilor locale (27 octombrie și 3 noiembrie).

- Advertisement -

Avocatul poporului Maia Manolova a declarat că „mașina de vot nu mănâncă mici, nu bea bere și nu ia 50 de leva” – aluzie la comerțul cu voturi la sate și în catierele de romi. Manolova, care conduce în topul celor mai populare personalități, a avertizat că dacă „batjocura la adresa cetățenilor va continua” va putea deveni candidat independent la postul de primar al capitalei care aparține de 12 ani partidului centist.

După votul cu mașină se va renunța la votul electronic de la distanță în scopul de a fi scoși din jocul politic cei peste două milioane de emigranți bulgari, a avertizat dreapta tradițională.

- Advertisement -

Iata principalele argumente la bază poziției împotriva votului cu mașină: el ar fi de aproape 100 de ori mai scump, nu se practică decât parțial în două țări europene, după ce Germania, Olanda și Irlanda au renunțat la el.

Contraargumentele opoziției: este scump pentru că mașinile nu au fost produse în țara ci închiriate la 70% din preț. Votul cu mașină electronică se practică în țări precum SUA, India, Filipine și Brazilia. Într-un mod inexplicabil guvernul a cerut renunțarea la aceasta modalitate pentru alegerile locale și cele parlamentare, dar menținerea pentru cele europene și prezidențiale considerate mai puțin importante.

„Mașinile au demonstrat că există fraude de aceea sunt respinse”, a spus avocatul poporului Manolova. De la 2,5% în 2013 voturile nule au ajuns la 8% – în 2017. O cifră fără precedent în UE – dovadă a fraudării. În România 2016 – voturile nule au fost sub 3%.

Un clip ce poate fi vizionat pe Internet arată indicațiile actualului primar al orașului Plovdiv, Totev, cum să fie fabricate în comisii buletine nule printr-o liniuță cu pixul deasupra buletinelor cu vot pentru opoziția. Cele 300 000 de buletine nule din ultimele alegeri parlamentare echivalează cu 20 de locuri de deputat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img