spot_img
luni, 19 ianuarie, 2026
-2.7 C
București

Bulgaria nu închide stațiunile de ski cum vrea Merkel. România tace

Ministerul Turismului din Bulgaria şi-a comunicat poziţia referitoare la apelul lansat de cancelarul german Angela Merkel, care a declarat că va încerca să convingă partenerii europeni să nu deschidă staţiunile de schi pâna în data de 10 ianuarie. „Staţiunile montane Bansko, Boroveţ şi Pamporovo îndeplinesc toate cerinţele în vederea respectării cu stricteţe a măsurilor de combatere a coronavirusului”, se arată în comunicatul ministerului.

Obiectivul guvernului german este de a se evita repetarea situaţiei din staţiunea austriacă Ischgl, care a devenit unul dintre primele focare de coronavirus din cauza reacţiei lente şi intereselor comerciale. Austria a declarat imediat după apelul lui Merkel că nu este de acord cu o amânare la nivel european a sezonului de schi până după Crăciun şi Anul Nou. Ministerul Turismului de la Sofia subliniază că, în majoritatea ţărilor europene, unele dintre restricţii vor fi ridicate săptămâna viitoare, iar în Bulgaria vor intra în vigoare pe 27 noiembrie la orele 23:30 şi vor dura până pe 21 decembrie. De asemenea, aminteşte că pe data de 21 octombrie, în staţiunile de schi din Bulgaria, au fost introduse măsuri sanitare stricte pentru sezonul de iarnă care urmează.

„La această dată, putem susţine în mod categoric că staţiunile de schi Bansko, Boroveţ şi Pamporovo îndeplinesc cerinţele de siguranţă, ca rezultat al investiţiilor făcute în acest sens”, se arată în poziţia Ministerului Turismului de la Sofia.

România nu are încă nici o poziție oficială privind cererea cancelarului german.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a invitat pe Putin să facă parte din Consiliul pentru Pace din Gaza

    Președintele rus Vladimir Putin a primit o invitație din...

    Teleleu

    Palatul Cotroceni: anunț-șoc: preşedintele nu va fi prezent la...

    Spionaj american in Groenlanda. Detalii din presa daneză

    SUA au încercat în secret să obțină informații despre...

    VIDEO: Cum a fost zdrențuită celebra La Blouse roumaine la București

    Muzeul Național de Artă din București găzduiește din 20...

    Noile tarife americane din cauza Groenlandei ar putea aduce Germaniei pagube de 15 miliarde de euro

    Noile tarife americane ar putea reduce exporturile germane către...

    Germania își retrage cei 15 militari din Groenlanda după 2 zile

    Un grup de recunoaștere al Bundeswehr părăsește în secret...

    De ce a devenit Groenlanda o țintă cheie

    Peisajul în schimbare al regiunii arctice din cauza topirii...

    Articole relationate

    Categorii populare