Bulgaria duce Armata la granița cu Turcia să se apere de migranți

„Bulgaria va utiliza în viitor armata pentru a-şi apăra frontiera cu Turcia”, a declarat vicepremierul şi ministru bulgar al apărării, Krasimir Karakaceanov, într-un interviu acordat cotidianului german „Die Welt”.

„Frontiera dintre cele două state va fi împărţită în cinci zone, fiecare dintre acestea va fi apărată de soldaţi înarmaţi. Printre ei se vor afla şi unităţi speciale”, a adăugat Karakaceanov.

Potrivit acestuia, numărul total al militarilor de la graniţa cu Turcia va fi de circa 600. Vicepremierul bulgar a criticat în interviul său incapacitatea UE de a închide calea migranților prin Marea Mediterană. „Nu putem permite ca traversarea ilegală a frontierelor Europei să continue”, a subliniat ministrul bulgar al apărării, susţinând că UE și NATO trebuie să trimită misiuni militare în Italia și Grecia, dacă este necesar, pentru a proteja frontiera externă a UE şi prin forță militară. Potrivit lui Karakaceanov, majoritatea celor care ajung pe coastele Europei prin Marea Mediterană sunt migranți economici, „care nu încearcă să-şi salveze viaţa, ci doar doresc să trăiască în Occidentul bogat”, a mai spus ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare