Bulgaria are cele mai mici preţuri la motorină şi benzină

Experţi bulgari consideră că măsurile statului împotriva scumpirii carburanţilor sunt mai degrabă sociale decât antiinflaţioniste şi au scopul de a calma psihologia pieţei. Petăr Ganev, cercetător principal la Institutul pentru Economie de Piaţă (IPI), şi economiştii Rumen Gălăbinov şi Şterio Nojarov au discutat despre efectele măsurilor statului asupra preţurilor la carburanţi şi impactul acestora asupra inflaţiei.

„Măsurile aplicate în prezent sunt mai degrabă blânde şi relativ conservatoare. Pachetul de măsuri trebuie să fie direcţionat către anumite sectoare. Dacă oferi tuturor, devine foarte scump, dar atunci când măsurile sunt orientate către transport sau producţia de alimente, poţi obţine mai mult cu resurse mai mici. Problema este că, dacă lucrurile scapă de sub control, atunci pot fi aplicate şi alte măsuri”, a comentat Ganev.

La rândul său, economistul Şterio Nojarov a subliniat că se observă o percepţie accentuată a inflaţiei şi din cauza apartenenţei Bulgariei la zona euro, iar una dintre cele trei cauze ale inflaţiei este întotdeauna psihologică. „Faptul că guvernul a prevăzut rapid o astfel de intervenţie a fost mai degrabă pentru a calma inflaţia psihologică, deoarece aceasta devine autoalimentantă, dacă nu este controlată la timp. Guvernul, printr-un pachet mic de măsuri, dar introdus rapid, a arătat că urmăreşte situaţia şi reacţionează, ceea ce trebuie să stopeze şi să prevină stocarea excesivă”, a menţionat Nojarov. Potrivit economistului, măsurile nu trebuie privite ca un tot unitar. „

Trebuie făcută diferenţa între măsuri antiinflaţioniste şi sociale. Problema este că majoritatea măsurilor sunt sociale, ceea ce nu afectează inflaţia, ci doar grupurile vulnerabile. Foarte puţine măsuri sunt antiinflaţioniste”, a adăugat Nojarov. Rumen Gălăbinov a precizat că guvernul interimar al Bulgariei încearcă să combine cele trei tipuri de măsuri utilizate în întreaga Europă – măsuri administrative, apoi cele privind accizele şi TVA-ul, iar a treia categorie sunt compensaţiile. „Aceasta este politica guvernului interimar în prezent – să facă ceva cu resurse mai mici. Bulgaria continuă să aibă cele mai mici preţuri la motorină şi benzină din zona euro”, a explicat economistul bulgar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Egiptului către Trump: Petrolul va sări de 200 de dolari, va fi o criză a alimentelor

    Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, l-a îndemnat luni pe...

    Zelenski vrea să îl reînmormânteze pe fascistul Bandera in Pantheonul Ucrainei

    Fostul lider al Organizației Naționaliștilor Ucraineni (OUN), Stepan Bandera,...

    Ambasadorul rus la București: România recrutează mercenari pentru Ucraina

    Ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, a declarat...

    Fost șef al Energiei americane: Va fi un șoc

    Închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb va duce la probleme grave...

    Primarul Hunedoarei o pune la punct pe Vetuța

    Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a transmis o scrisoare deschisă...

    Articole relationate

    Categorii populare