Bulgaria ar putea pierde un miliard de euro dacă se oprește rafinăria Lukoil de la Burgas

Fostul ministru bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, a avertizat că Bulgaria s-ar putea confrunta cu pierderi economice substanțiale, după ce Parlamentul a interzis Lukoil să exporte motorină și combustibil pentru aviație, informează Novinite.

Vorbind la postul de televiziune bTV, Nikolov a scos în evidență rolul central al rafinăriei Burgas care este, direct sau indirect, cel mai mare plătitor de taxe din țară, și un contributor cheie pentru funcționarea bugetului de stat.

Fostul ministru bulgar al Energiei a estimat că o potențială oprire a activității rafinăriei ar putea costa statul până la un miliard de euro, în condițiile în care peste 3.000 de companii din Bulgaria sunt implicate în lanțul de aprovizionare din jurul rafinăriei.

Nikolov a subliniat amplitudinea impactului, atât pe piața internă cât și externă. Piața din Bulgaria era evaluată anul trecut la aproximativ cinci miliarde leva, în timp ce piețele externe au avut o contribuție de aproximativ patru miliarde leva. Din veniturile internaționale, 1,2 – 1,5 miliarde leva revin la bugetul de stat, în funcție de prețurile produselor și de achiziții.

‘Aceasta înseamnă că în contextul interdicției privind exporturile, bugetul de stat ar putea pierde lunar cel puțin 100 milioane leva (50 milioane euro)’, a avertizat Nikolov, subliniind severitatea consecințelor financiare care derivă din restricționarea exporturilor Lukoil.

Săptămâna trecută, Lukoil a anunțat vânzarea activelor internaționale în urma sancțiunilor impuse luna trecută de Statele Unite. În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare