Bulevardul superbei faleze a Dunării din Orșova se reface

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, împreună cu senatorul PSD, Liviu Mazilu, președintele PSD Orșova, Constantin Popescu și primarul Marius Stoica, au mers astăzi pe cea mai importantă arteră rutieră din Orșova, Bulevardul 1 Decembrie 1918. Aici se toarnă asfalt în cadrul proiectului cu o valoare de 8,5 milioane euro, proiect PNDL, aprobat în anul 2017 de Guvernul PSD, anunta CJ Mehedinti.

În cadrul aceluiași obiectiv s-a reabilitat rețeaua de alimentare cu apă, iar în cursul anului trecut, au fost de asemenea, asfaltate, 20 de străzi în municipiu.

“Sunt investiții foarte importante și mă bucur că Guvernul PSD a fost cel care le-a demarat! În Orșova, pe străzile care au fost reabilitate, nu mai fuseseră intervenții de 45 de ani, iar infrastructura rutieră era grav afectată! Răspundem acum unei nevoi stringente a orașului, aceea de a crea condițiile pentru circulația în condiții foarte bune și de siguranță, atât pentru locuitorii municipiului, cât și pentru turiștii care sunt de la an la an, mai mulți în oraș.De altfel, Bulevardul 1 Decembrie 1918, se află de-a lungul falezei Dunării, iar după ce reabilitarea se va finaliza, va da un aspect plăcut zonei!Facem ce trebuie pentru toți locuitorii județului!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare