Budapesta: Principiul de bază al guvernului ungar în domeniul politicilor naţionale este că fiecare maghiar este responsabil pentru fiecare maghiar

Principiul de bază al guvernului ungar în domeniul politicilor naţionale este că fiecare maghiar este responsabil pentru fiecare maghiar, motiv pentru care s-a hotărât ca fiecare maghiar să fie implicat în deciziile cele mai importante ale naţiunii şi că opinia fiecărui maghiar contează, a declarat marţi, la Budapesta, Tamás Menczer, secretar de stat pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

În cadrul deschiderii festive a celei de-a 25-a ediţii a Universităţii de Vară pentru Bazinul Carpatic al Universităţii “Eötvös Lóránd”, politicianul a precizat că peste 318 000 de maghiari din străinătate au votat la alegerile din aprilie, ceea ce arată că aspiraţiile guvernului ungar şi cele ale maghiarilor de peste hotare sunt convergente. Guvernul ungar contează pe opiniile lor, iar maghiarii din străinătate doresc să-şi exprime opinia, a adăugat el.

Secretarul de stat a amintit că sprijinul guvernamental pentru politicile naţionale a crescut de zece ori în ultimii ani. Cu toate acestea, guvernul de la Budapesta nu doreşte să dirijeze opţiunile de viaţă ale comunităţilor maghiare din străinătate, ci le întreabă cum le poate ajuta, a subliniat vorbitorul.

Una dintre solicitările cele mai importante – a continuat el – s-a referit la sprijinirea comunităţilor maghiare din străinătate în vederea consolidării lor din punct de vedere economic. De aceea au fost lansate programele de dezvoltare economică, despre care a afirmat că s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. A precizat că peste 60 000 de întreprinderi au primit sprijin în valoare totală de 200 de miliarde de forinţi (494 de milioane de euro), angajându-se să facă investiţii în valoare de 400 de miliarde forinţi (988 de milioane de euro).

În plus, au fost construite sau renovate 900 de creşe şi grădiniţe, oferind astfel pentru 300 000 de copii posibilitatea de a învăţa în limba maternă, a adăugat Menczer.

El a evocat şi faptul că 1600 de biserici de peste hotare au fost restaurate, renovate sau construite. Potrivit lui Menczer, este extrem de important rolul bisericilor în păstrarea naţiunii şi a identităţii naţionale.

Pe lângă acestea, guvernul sprijină în mod constant investiţiile în sport şi dezvoltările de infrastructură, a spus Tamás Menczer.

El a subliniat că guvernul doreşte să fie în relaţii bune cu toate ţările vecine şi că a reuşit să ia o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiilor.

Balázs Hankó, secretar de stat adjunct pentru învăţământ superior în cadrul Ministerului Culturii şi Inovării, a declarat că dezvoltarea învăţământului superior de limbă maghiară în străinătate este o prioritate. Învăţământul superior maghiar trebuie să răspundă nevoilor învăţării permanente şi să joace un rol semnificativ şi în formarea adulţilor, a spus el, îndemnând la creşterea numărului studenţilor din învăţământul superior în limba maghiară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CUTREMUR LA KIEV: Procurorul General al Ucrainei a dispărut după declanșarea unei anchete

    Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, este dispărut de...

    Vučić anunță ce va face când va fi premier: 12 miniștri, nu 32

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că, dacă va...

    Republicanii care candidează la alegerile intermediare pentru Congresul SUA se distanțează de Trump

    Republicanii care candidează la alegerile intermediare pentru Congresul SUA...

    Corupție la vârful Procuraturii de la Kiev și anchetă la biroul lui Zelenski

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) și Procuratura Specializată...

    O mizerie a lui Kovesi după 14 ani

    Avocatul Sergiu Bogdan a declarat vineri, într-o conferință de...

    Articole relationate

    Categorii populare