spot_img
3.7 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeBudapesta: Frontiera sudică a Ungariei este practic sub asediu din cauza migraţiei...

Budapesta: Frontiera sudică a Ungariei este practic sub asediu din cauza migraţiei ilegale

-

Frontiera sudică a Ungariei este practic sub asediu din cauza migraţiei ilegale, a declarat, joi, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, în cadrul unei conferinţe de presă la Viena, după întrevederea avută cu ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg.

- Reclama -

Ministrul ungar a declarat că anul acesta deja peste 120 000 de migranţi ilegali au fost opriţi la frontiera ungară, de 2,5 ori mai mulţi decât anul trecut în aceeaşi perioadă. În plus, migranţii au un comportament agresiv şi violent, sunt înarmaţi şi “nu se sfiesc să facă uz de armă” între ei, dar au ameninţat şi poliţia ungară.

- Advertisement -

Aceşti oameni comit infracţiuni, legile internaţionale nu le permit nici ele să treacă ilegal graniţele, a subliniat ministrul, adăugând că traficanţii de persoane comit şi ei acte criminale.

Szijjártó a reiterat opinia potrivit căreia principala problemă este politica Bruxelles-ului, care îi favorizează pe migranţi şi astfel încurajează migraţia. El a criticat Uniunea Europeană şi pentru planul său de a introduce cote obligatorii de relocare şi a reproşat acesteia că a rambursat doar o mică parte din costurile legate de eforturile Ungariei de a frâna migraţia.

- Advertisement -

Ungaria consideră migraţia ilegală ca o ameninţare la adresa securităţii, motiv pentru care guvernul a înfiinţat o nouă unitate grănicerească, a declarat ministrul de externe. Prin aceasta Ungaria protejează atât Uniunea Europeană, cât şi Austria, a subliniat el.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img