Budapesta, atac dur la Kiev: Ucraina foloseşte cele mai odioase mijloace pentru a-şi intimida cetăţenii care amintesc de vremurile sovietice

Ucraina foloseşte cele mai odioase mijloace pentru a-şi intimida cetăţenii, care amintesc de vremurile sovietice, a scris, duminică, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, pe pagina sa de socializare, cu privire la măsurile luate împotriva consilierilor locali din Ucraina Subcarpatică, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Potrivit unor informaţii apărute sâmbătă în presă, Serviciul
ucrainean de securitate (SBU) a iniţiat urmărirea penală, sub
acuzaţia de trădare, împotriva consilierilor locali ai satului
Szjurte, aflat în apropiere de Ujgorod, pentru faptul că, după o
şedinţă de consiliu, au cântat imnul maghiar. Potrivit lui
Péter Szijjártó, prin acest caz, Kievul demonstrează, nu pentru
prima oară, că doar verbal doreşte integrarea europeană. Acesta a
adăugat că, în contradicţie cu practicile ucrainene, toată
legislaţia europeană şi cea internaţională asigură păstrarea
identităţii minorităţilor naţionale.

“Esenţa politicii noastre naţionale este că fiecare maghiar
este responsabil pentru ceilalţi maghiari, astfel că fraţii noştri
din Ucraina Subcarpatică se pot baza sigur, şi în continuare, pe
patria mamă”,
a scris ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare