Bucureştiul se află într-un paradox economic. capitala României generează unul dintre cele mai ridicate niveluri ale PIB per capita din Europa Centrală şi de Est şi depăşeşte, potrivit statisticilor europene, oraşe consacrate precum Viena şi Berlin.
Cu toate acestea, iarnă de iarnă zeci de mii de apartamente rămân fără apă caldă şi căldură, iar avariile din reţeaua de termoficare au devenit aproape un fapt banal al vieţii urbane trăite de bucureşteni. În jur de 3.500 de blocuri din Capitală, adică aproape 40% din cele racordate la sistemul de termoficare, au probleme cu furnizarea de apă caldă şi căldură în prezent. La finalul anului 2025 erau 11 şantiere deschise pentru lucrări de reparaţii, modernizare şi remediere a avariilor pe reţeaua termică primară făcute de Termoenergetica Bucureşti, scrie ZF.
Această discrepanţă nu mai poate fi explicată prin lipsa banilor. Un oraş cu un asemenea nivel de PIB pe cap de locuitor ar fi trebuit, teoretic, să fie printre primele care îşi modernizează infrastructura critică. Sistemul de termoficare al Bucureştiului se bazează însă, în mare parte, pe centrale şi reţele construite în anii 1960–1970, cu pierderi masive pe traseu şi cu costuri de operare din ce în ce mai greu de susţinut.
Falimentul RADET şi transferul activităţii către Termoenergetica nu au rezolvat problema structurală: conducte vechi, centrale depăşite şi un sistem care funcţionează mai degrabă prin improvizaţie decât printr-o strategie coerentă pe termen lung. În acest context, întrebarea-cheie rămâne: de ce un oraş atât de bogat a acceptat ani la rând această situaţie? De la care componentă a administraţiei locale trebuia să pornească schimbarea?
Bucureştiul a avut la dispoziţie un instrument financiar major: o emisiune de bonduri de aproximativ 500 mil. euro, rostogolită de ani de zile. Aceste resurse ar fi putut reprezenta baza unui program de modernizare a infrastructurii de termoficare, cu impact la nivelul întregii reţele, nu doar cu reparaţii punctuale.
Cu toate acestea, modernizarea instalaţiilor pentru apă caldă şi căldură nu a devenit o prioritate clară. Investiţiile au fost fragmentate, întârziate sau amânate, iar problema termoficării a fost tratată mai degrabă ca o urgenţă sezonieră decât ca un proiect strategic pentru dezvoltarea oraşului.
Poate cea mai dură întrebare este legată de fondurile europene pe care le-a fi putut accesa administraţia. Bucureştiul nu doar că a avut acces la bani nerambursabili, dar a şi ratat ani la rând oportunităţi de finanţare pentru modernizarea sistemului de termoficare. Abia în noiembrie 2024, Ministerul Energiei şi ELCEN au semnat trei contracte de finanţare în valoare de 362 mil. euro, bani nerambursabili, pentru modernizarea a trei centrale de cogenerare: CTE Grozăveşti – o unitate de cogenerare de înaltă eficienţă, cu 34 MWe şi 41 MWt; CTE Progresul – capacităţi de cogenerare de 74,2 MWe şi 72,8 MWt; CTE Bucureşti Sud – o unitate cu 275 MWe şi 211 MWt.
