spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Bruxellesul îi apără pe muncitorii români în discuṭia cu Londra

La Bruxelles, a fost primită scrisoarea guvernului britanic care expune cele patru puncte de negociere cu UE pentru ca Regatul Unit să rămână membru al grupului comunitar. La cald, primele reacṭii sosesc: Bruxelles consideră că unele puncte pot fi abordate uṣor, altele, însă, sunt „foarte problematice”.

RELATARE A CORESPONDENTULUI RFI LA BRUXELLES, MIHAELA GHERGHIȘAN

Scrisoarea i-a fost adresată preṣedintelui UE, Donald Tusk, dar prima reacṭie a sosit de la Comisia Europeană care a primit o copie.

Aceasta arată că punctul legat de libera circulaṭie a forṭei de muncă în UE este „foarte problematic„, întrucât el reprezintă „o discriminare directă” a unor cetăṭeni europeni.

Anul trecut, Curtea Europeană de Justiṭie a decis în favoarea legii europene ṣi a invitat statele al căror sistem social este îngreunat de muncitorii din alte state membre să-ṣi schimbe legislaṭia. Curtea le invita, însă, pe acestea, printre care ṣi Regatul Unit, să opereze modificările în limitele legii UE.

Prim-ministrul David Cameron a priceput mesajul. Londra a  introdus deja unele modificări ale legislaṭiei beneficiilor sociale ṣi altele urmează. Ele restrâng, însă, prea mult accesul muncitorilor din UE pe piaṭa britanică ṣi fără a fi numiṭi ca atare, sunt aici vizaṭi românii, bulgarii ṣi polonezii.

Comisia Europeană apreciază că ṣi dorinṭa Londrei de a fi puṭin implicată în procesul comunitar este „dificilă”. „Mai multă Europă nu e mereu răspunsul cel bun„, a spus Cameron în discursul pronunṭat la Londra.

Iată deja două puncte de negociere din cele patru prezentate care riscă să creeze tensiuni între Bruxelles, Londra ṣi alte capitale. În mod surprinzător, campioana ” Europei pe alese” (à la carte), Danemarca, stat care nu participă într-o serie întreagă de politici europene, spune că cererile Londrei sunt greu de tratat.

Acelaṣi mesaj i-a fost transmis ṣi ministrului britanic de finanṭe George Osborne care l-a întâlnit la Bruxelles pe Jean-Claude Juncker, preṣedintele Comisiei Europene.

Pentru a termina pe o notă optimistă reacṭia sa, Comisia spune că acesta este începutul ṣi nu sfârsitul negocierilor. „Suntem gata să ajungem la un acord just cu Marea Britanie, care să fie corect ṣi pentru celelalte state membre„, mai spune executivul european.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Articole relationate

    Categorii populare