#Brexit: Polonez ucis în UK, Varșovia cere Londrei să lupte împotriva actelor de xenofobie

Șeful diplomației de la Varșovia, Witold Waszczykowski, a lansat un apel omologului său britanic, Boris Johnson, să lupte împotriva actelor de xenofobie la adresa conaționalilor săi după uciderea unui polonez în apropiere de Londra, care a luat un aspect politic, scrie AFP conform Agerpres.

„Ne bazăm pe guvernul britanic și pe toate autoritățile responsabile cu securitatea pentru a preveni orice act de xenofobie la adresa tuturor locuitorilor din Marea Britanie inclusiv a polonezilor”, a declarat Witold Waszczykowski la finalul unei întrevederi avute la Varșovia cu Boris Johnson.

„Suntem cu toții de acord că xenofobia nu își are locul în societatea noastră”, a dat asigurări ministrul britanic, fost lider al curentului favorabil ieșirii țării sale din Uniunea Europeană (UE).

După aderarea Poloniei la UE, aproximativ 800.000 de polonezi au emigrat peste Canalul Mânecii. Ei formează cea mai mare comunitate printre cele trei milioane de cetățeni din UE stabiliți în Marea Britanie, unde poloneza este cea mai vorbită limbă după engleză.

Victoria Brexitului la referendum s-ar afla la originea a numeroase acte rasiste în Marea Britanie împotriva rezidenților nebritanici, printre care Arek Jozwik, un polonez de 40 de ani care a fost atacat cu sălbăticie săptămâna trecută la Harlow, un oraș muncitoresc la nord-est de Londra.

Șase adolescenți au fost arestați înainte de a fi eliberați condiționat după crima petrecută într-un cartier rău famat al orașului. Motivul xenofob este una dintre pistele urmărite, a afirmat poliția locală, potrivit AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare