#Brexit lovește Italia: Criza s-ar putea extinde în întreagă Europa

Efectele Brexit-ului pun din ce în ce mai multă presiune pe sistemul bancar italian. Criza bancară din Italia s-ar putea extinde către întreaga Europa, avertizează , printre alţii, Lorenzo Bini Smaghi, preşedintele Societe Generale, una dintre cele mai importante bănci europene, scrie Ziarul Financiar.

“Întregul sistem bancar european este sub presiune” a declarant Smaghi pentru agenţia de ştiri financiare Bloomberg. Declaraţiile sale sunt importante, mai ales din prisma faptului că Smaghi a fost membru al board-ului Băncii Centrale Europene, fiind familiar cu marile dedesubturi din sistemul financiar continental.

Băncile italiene au în portofoliu credite neperformante în valoare de 360 miliarde euro, echivalentul a 16,75 % din PIB, de patru ori mai mult decât în 2008.

Dacă creşterea economică  urmează să scadă, creditele neperformante s-ar putea înmulţi.

În Italia, 17% dintre toate creditele sunt neperformante. Spre comparaţie, sistemul bancar american, în timpul crizei din 2008, avea o rată de 5% a creditelor neperformante. La nivel european, creditele neperformante italiene reprezintă 50% dintre toate creditele de acest tip din spaţiul comunitar.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare