Braniştea din Mehedinți în carantină

Conform Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr.4659969 din 16.11.2020, începând cu data de 17 noiembrie, a.c., în localitatea Braniştea, judeţul Mehedinţi se instituie carantina, pentru o perioadă de 14 zile.

Facem precizarea că în zona de carantină în intervalul orar 05.00-23.00, este interzisă circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

– deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10.00-13.00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06.00-10.00, respectiv 13.00-20.00;

– deplasarea pentru asistenţă medicală ce nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

– deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor(cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă) cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

– deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

– deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

– deplasarea pentru realizarea activităţii agricole;

– deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse alimentare;

– îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;

– participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

– pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP, sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor;

– eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi prevăzute de lege;

– alte motive justificate precum: îngrijiri/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude sau persoane aflată în întreţinere, asistenţă persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

– participarea la activităţi religioase.

Ca urmare a acestor măsuri, în toată această perioadă, jandarmii alături de colegii din alte structuri sunt prezenţi în zonă pentru asigurarea ordinii publice şi respectarea măsurilor impuse de carantină. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi, poliţişti, poliţişti de frontieră, care au misiunea de a realiza filtre la intrarea şi ieşirea din zona carantinată, de a constitui patrule auto şi pedestre în vederea menţinerii unui climat de ordine publică şi de a preveni orice incident.

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare