BOMBĂ ÎN MOTIVAREA ACHITĂRII BARONULUI OPRIȘAN: Acuzația inculpatului că ar fi vorba de „o răfuială politică” a cântărit în decizia de achitare

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a fost achitat în procesul de corupţie care s-a judecat aproape nouă ani, întrucât procurorii şi-au bazat acuzaţiile pe interpretări juridice eronate a faptelor, arată judecătorul care a dat sentinţa, în motivarea deciziei sale. De asemenea, în motivare se mai arată că a cântărit în decizie și acuzațiile că ar fi vorba de un răzbunare politică.

Potrivit motivării făcute de magistratul Lucian Buta, de la Judecătoria Cluj-Napoca, cel care a dat sentinţa de achitare, decizia a fost luată după ce pe parcursul procesului el a analizat faptele descrise în rechizitoriu şi a concluzionat că acuzarea s-a bazat, inclusiv, pe interpretări juridice eronate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Acuzarea s-a bazat pe cele două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, pe raportul de control al Camerei de Conturi Vrancea, pe interpretări juridice eronate şi pe declaraţiile unor martori. Rapoartele specialiştilor Laurenţiu Hanganu şi Tătaru Dumitru vehiculează o mare cantitate de informaţie incorect ierarhizată din punct de vedere juridic (în funcţie de elementele constitutive ale infracţiunilor imputate celor şase inculpaţi) sau pur şi simplu eronată. Constatările specialiştilor au depăşit masiv competenţele legale ale acestora şi sunt lipsite de semnificaţia juridică atribuită de procuror”, se arată în motivarea judecătorului Lucian Buta.

În documentul citat se mai arată că procurorii au preluat interpretările juridice eronate din aceste rapoarte, „care au fost întocmite de persoane lipsite cu desăvârşire de studii juridice”.Judecătorul mai arată în motivare că în acest dosar şi prejudiciul, de un milion de euro, este stabilit în mod eronat.

„Omisiunile din cursul urmăririi penale constând în neefectuarea unei expertize în specialitatea de drumuri şi poduri şi în neevaluarea efectivă a Complexului Căprioara au condus la imposibilitatea economică a evaluării eventualului prejudiciu. În aceste condiţii, faţă de principiul enunţat de art. 4 alin. 2 din Codul de procedură penală potrivit căruia «orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului», instanţa a constatat lipsa pagubei”, se arată în motivarea judecătorului.

Judecătorul Lucian Buta mai susţine că, în faţa instanţei, Marian Oprişan şi ceilalţi cinci inculpaţi nu şi-au recunoscut faptele de care au fost acuzaţi.

”Declaraţiile martorilor cauzei nu sunt în măsură să fundamenteze acuzaţiile, iar numeric, ponderea mărturiilor este net în favoarea apărării”, se mai arată în motivarea instanţei.

Magistratul mai arată în motivarea deciziei sale că Marian Oprişan a declarat în faţa instanţei, pe durata procesului, că acest dosar este „o răfuială politică”, lucru care a cântărit în decizia de achitare.

Pentru a-şi susţine decizia, judecătorul a indicat şi un link pe Youtube, unde poate fi văzută afirmaţia fostului preşedinte Traian Băsescu, potrivit căreia „singura stare de urgenţă a lui Marian Oprişan este la DNA”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare