Bolojan: Dacă nu sunt scăzute cheltuielile de funcţionare ale statului este doar o problemă de timp „până taxele vor trebui majorate”

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, dacă nu sunt scăzute cheltuielile de funcţionare ale statului, eliminând risipa, este doar o problemă de timp „până taxele vor trebui majorate”.

„Eu nu am făcut niciun fel de promisiune şi vă rog să aveţi în vedere această chestiune legată de faptul că nu vor fi taxe noi. Trebuie să ştim următorul lucru şi să nu le creăm românilor nişte aşteptări fără fundament. Ţara este într-un echilibru bugetar foarte subţire, pentru că anul trecut, dar nu numai anul trecut, şi anii anteriori, am cheltuit mai mult decât ne putem permite, subliniez asta. Prin urmare, avem două – trei posibilităţi – sau ne scădem cheltuielile de funcţionare ale statului eliminând risipa, ne controlăm investiţiile, ne luăm credite în continuare sau, dacă nu vom face acest lucru, e doar o problemă de timp până taxele vor trebui majorate şi nu numai că vor fi majorate vor fi nişte consecinţe foarte proaste pentru ţara noastră. Prin urmare, trebuie să fim realişti şi eu voi susţine întotdeauna ca înainte de a majora taxe să vedem ce putem face ca să ne reducem cheltuielile la maxim şi să ne controlăm cheltuielile”, a spus Bolojan la Digi 24.

El a menţionat că le-a cerut miniştrilor PNL să facă publice contractele colective de muncă care prevăd drepturi „uneori aberante”.

„Le-am cerut miniştrilor, dacă nu putem modifica contractele de mandat de pe o zi pe alta pe care le au aceşti oameni care conduc companiile de stat, indiferent de ce minister, dacă nu putem modifica contractele colective de muncă care prevăd drepturi uneori aberante pentru anumite componente din companiile de stat, de exemplu, dar şi din anumite autorităţi, atunci le-am cerut şi consider că trebuie făcute toate publice. Măcar românii pot vedea unde este nesimţirea mare.(…) Transparenţa este o chestiune obligatorie, iar acolo unde nu se înţelege că există o chestiune de decenţă şi de respect minim faţă de români, eu cred că aceşti directori de companii sau de autorităţi trebuie demişi, dacă acest contract de mandat permite acest lucru”, a afirmat Bolojan.

Ilie Bolojan a menţionat că ordonanţa trenuleţ, care a fost adoptată de Guvern, are un rol fundamental, „pentru că nu s-au mai majorat cheltuielile statului”.

„Dacă nu s-ar fi adoptat, nu am fi avut un deficit de peste 8%, ci am fi ajuns la 11-12%, ceea ar fi însemnat pentru România intrarea în incapacitate de plată”, a susţinut Bolojan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare