Bolo a scos minerii in stradă după ce a confundat Valea Jiului cu Oltenia

Zeci de mineri și energeticieni, membri ai Federației Naționale Mine Energie și Sindicatului Mine Energie Oltenia, s-au strâns, luni dimineață, la sediul Complexului Energetic Oltenia, inflamați de declarațiile făcute, vineri, de premierul Ilie Bolojan, transmite Radio Infinit din Târgu Jiu.

A deranjat, mai întâi, faptul că Bolojan a confundat Valea Jiului cu Oltenia. Apoi, faptul că premierul a declarat că CEO este căpușat și fie va fi restructurat total, fie va fi închis. În plus, presa centrală a publicat un punct de vedere al Comisiei Europene, care a transmis că nu a primit nicio cerere oficială de la România, privind prelungirea termenelor de funcționare a centralelor pe cărbune.

Dumitru Pîrvulescu, președintele FNME, a declarat că CEO n-a primit niciun leu din cele 2,6 miliarde de euro, despre care ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat c-ar trebui returnate în caz de prelungire a activității centralelor pe cărbune.

Pîrvulescu crede că există interese de scoatere a CEO din piața de energie, din partea unor companii care vor să-i ia locul și avertizează că tensiunea este mare în cariere și termocentrale.

Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a declarat că lipsa de empatie a premierului față de minerii și energeticienii care-și pot pierde locurile de muncă dar și confuzia, pe care Ilie Bolojan a făcut-o cu Valea Jiului, au deranjat angajații CEO.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Userista de la Mediu a reușit să accese doar jumătate din fondurile PNRR

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție...

    Meloni: UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri despre Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă...

    The Telegraph: Trump va intensifica presiunea asupra Kievului

    Președintele american Donald Trump ar putea intensifica presiunea asupra...

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Articole relationate

    Categorii populare