spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.2 C
București

Bogdan Aurescu, solidar cu Danemarca: Amenințarea de a utiliza forța împotriva unui stat NATO este inadmisibilă

Ministrul român de externe Bogdan Aurescu și-a exprimat sâmbătă seară, într-o postare pe Twitter, deplina solidaritate cu Danemarca în contextul afirmațiilor ambasadorului rus la Copenhaga privind consecințele unei eventuale participări a statului scandinav la sistemul antirachetă al NATO, și a subliniat că amenințarea de a utiliza forța împotriva unui stat NATO este inadmisibilă, conform Agerpres.

Ambasadorul Rusiei în Danemarca a avertizat sâmbătă statul scandinav să nu se alăture sistemului antirachetă al SUA și NATO, pe care Moscova îl consideră o amenințare, relatează DPA.

„Nu cred că danezii sunt pe deplin conștienți de consecințele alăturării Danemarcei la sistemul antirachetă condus de americani”, a apreciat Mihail Vanin într-un articol de opinie publicat de cotidianul Jyllands-Posten.

„Dacă se va întâmpla acest lucru, navele daneze vor deveni ținte pentru rachetele nucleare rusești”, a adăugat el.

„Danemarca ar deveni parte a amenințării împotriva Rusiei, ar fi mai puțin pașnică și relațiile cu Rusia ar fi afectate”, a adăugat Vanin.

Ministrul danez de externe, Martin Lidegaard, a spus că remarcile au fost „inacceptabile”, adăugând că „Rusia știe foarte bine că scutul antirachetă al NATO este defensiv și nu este îndreptat împotriva sa”.

„Suntem în dezacord în multe puncte cu Rusia, dar este important ca situația să nu escaladeze”, a declarat Lidegaard pentru Jyllands-Posten.

Danemarca a anunțat în august că intenționează să echipeze una dintre fregatele sale cu un radar pentru a participa la sistemul antirachetă.

În postarea sa pe Twitter, Aurescu menționează că este total de acord cu ministrul de externe danez, exprimându-și „deplina solidaritate cu Danemarca, în calitate de aliat NATO al României, în chestiunea declarației ruse privind apărarea antirachetă”.

„Amenințarea de a utiliza forța împotriva unui stat NATO este inadmisibilă. Sistemul de apărare antirachetă este numai pentru autoapărare, așa cum este definită de Carta ONU, și nu are nimic de a face cu Rusia”, a mai precizat șeful diplomației române.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    China și SUA printr-un citat din Deng

    Unii oficiali americani au început să folosească expresia „a...

    Articole relationate

    Categorii populare