Bogata Olandă: ”Bătrânii nu vor fi bineveniţi în secţiile de terapie intensivă şi vor fi lăsaţi să moară acasă”

În Olanda, medicii le recomandă pacienţilor vârstnici să se gândească bine înainte de a fi de acord să fie trataţi de COVID-10 la terapie intensivă, o situaţie care a atras critici legate de faptul că s-ar dori limitarea accesului la tratament în aceste secţii cu deficit de paturi, transmite joi Reuters conform Agerpres.

Bogata Olandă se apropie cu paşi repezi de atingerea capacităţii sistemului de sănătate la doar o lună de la izbucnirea epidemiei, fiind în curs eforturi de dublare a numărului de paturi la terapie intensivă, până la 2.400 de locuri până duminică.

Cum însă mii de pacienţi cu COVID-19 inundă deja secţiile de terapie intensivă, se aşteaptă ca în câteva zile să nu mai existe locuri disponibile. Spitalele se tem că Olanda va fi forţată să urmeze exemplul Italiei, unde medicii au trebuit să ia decizii de viaţă şi de moarte şi să-i aleagă pe pacienţii ce urmau să primească tratament.

Parlamentari olandezi au dat glas miercuri în parlament îngrijorărilor populaţiei după ce persoane vârstnice s-au plâns că au primit telefoane de la medici care i-au întrebat dacă doresc să fie trataţi la terapie intensivă, inclusiv prin conectarea la ventilator, dacă vor contracta COVID-19.

Guvernului premierului Mark Rutte i s-a cerut să-şi clarifice poziţia şi să explice ce a provocat aceste apeluri telefonice.

‘Vârstnicii se tem că, dacă se vor îmbolnăvi, nu vor fi bineveniţi în secţiile de terapie intensivă şi vor fi lăsaţi să moară acasă’, a declarat în parlament deputatul Henk Krol, şeful partidului 50PLUS.

‘Ei cred că doar criteriul de vârstă va determina dacă vor avea sau nu acces în spital’, a adăugat Krol.

Olanda are de multă vreme un număr mai mic de paturi în secţiile de terapie intensivă decât vecinii săi europeni. Conform unui studiu publicat de revista Intensive Care Me, în 2012 Germania dispunea de 29 de paturi la terapie intensivă la 100.000 de locuitori, Belgia de 15,9, iar Olanda de doar 6,4, mult sub media europeană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare