#BodnariuNorway/ Bucureștiul propune adoptarea copiilor de familia tatălui din România

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a avut, vineri, o nouă discuție cu ambasadorul Norvegiei la București, Tove Bruvik Westberg, în cadrul căreia ambele părți au reiterat importanța unei cooperări susținute în cazul familiei Bodnariu, precizează un comunicat de presă remis AGERPRES de MAE.

La solicitarea MAE, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părții norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România.

Întreaga documentație pusă la dispoziție de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgență, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităților norvegiene relevante, precum și avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanțelor locale, precizează comunicatul.

„MAE, prin misiunea diplomatică de la Oslo, a acționat în sensul materializării inițiativei de organizare a unei vizite la nivel parlamentar în Regatul Norvegiei. Este de așteptat ca această vizită să aibă loc în perioada imediat următoare. La rândul său, ambasadorul României în Regatul Norvegiei va avea o discuție cu reprezentanții Ministerului norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale la 13 ianuarie 2016”, se arată în comunicatul ministerului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare