spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeBode: Odată cu aderarea României la spaţiul Schengen siguranţa frontierelor externe ale...

Bode: Odată cu aderarea României la spaţiul Schengen siguranţa frontierelor externe ale Uniunii Europene va fi una mult crescută

-

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat, joi, la Bruxelles, că, odată cu aderarea României la spaţiul Schengen, este convins că siguranţa frontierelor externe ale Uniunii Europene va fi una mult crescută, precizând că ţara noastră îşi menţine acest obiectiv de ţară şi anume aderarea la spaţiul Schengen în 2023.

- Reclama -

Bode a declarat, joi, că România a continuat eforturile politice şi diplomatice pentru aderarea la Schengen.

- Advertisement -

“Odată cu extinderea spaţiului Schengen, cu aderarea României la spaţiul Schengen, sunt absolut convins că siguranţa frontierelor externe ale Uniunii Europene, frontierelor Schengen, siguranţa cetăţenilor Uniunii Europene va fi una mult crescută. Sigur că România a continuat activ eforturile politico- diplomatice, începând cu ianuarie acest an. La reuniunea informală de la Stockholm am avut o întâlnire bilaterală cu ministrul austriac de Interne, domnul Gerhard Karner, ocazie cu care am stabilit posibilitatea unei întâlniri tehnice între experţii Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Federal de Interne din Austria, lucru care s-a întâmplat la începutul lunii februarie. De asemenea, pe 13 februarie, dacă nu greşesc, ambasadorul României, domnul Emil Hurezeanu, a avut o reuniune foarte bună, o întrevedere foarte bună cu ministrul de Interne, Gerhard Karner. O delegaţie a Parlamentului României s-a deplasat la Viena şi a avut, de asemenea, întrevederi foarte bune cu colegii austrieci. Nu în ultimul rând, aş vrea să subliniez rezultatele reuniunii extraordinară a Consiliului European din 9 – 10 februarie, când s-au făcut paşi concreţi în atingerea acestui obiectiv pentru România, prin stabilirea realizării unui proiect pilot la care să participe România şi Serbia în frontiera România  – Serbia şi, evident, să fie implicată şi Austria”, a declarat Bode.

El a menţionat că România îşi menţine obiectivul de a adera la spaţiul Schengen în acest an.

- Advertisement -

“România îşi menţine acest obiectiv de ţară, şi anume aderarea la spaţiul Schengen în anul 2023. Vreau să salut pe această cale că raportul prezentat în cadrul reuniunii de astăzi de către doamna comisar Ylva Johansson. În raport, doamna comisar a subliniat, printre altele, faptul că în primele luni ale anului 2023, valorile migraţiei pe tot ce înseamnă ruta Balcanilor de Vest au scăzut cu 44 la sută în raport cu finalul anului 2022. Chiar dacă ştim cu toţii, România nu se află pe ruta Balcanilor de Vest, faptul că aceste valori au scăzut semnificativ, iată la jumătate, arată că măsurile pe care Comisia, statele membre le-au luat în ultima perioadă au dat rezultate”, a mai precizat Lucian Bode.

Întrebat dacă eliminată această barieră a migraţiei Austria poate fi convinsă să ne sprijine pentru aderarea la spaţiul Schengen, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: “Sunt convins că măsurile luate şi efectul acestor măsuri: scăderea numărului de migranţi pe ruta Balcanilor de Vest, întâlnirile tehnice, în urma cărora cu siguranţă am stabilit şi vom stabili un plan de măsuri împreună România, Austria, Comisie. Toate acestea vor conduce într-un final la o decizie politică favorabilă României”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img