Bode: În vremuri grele apar şacalii

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Sibiu, că liberalii trebuie să le explice oamenilor ”ce a însemnat responsabilitatea PNL” în contextul ”crizelor suprapuse”. El a adăugat că, în vremuri grele, ”apar şacalii, care aşteaptă o oportunitate să atace”. ”Aceştia sunt oportuniştii politici, ei nu au soluţii reale, ei au fraze populiste, ei nu au empatie pentru semenii lor, au doar un cinism politic bine disimulat. Ei nu vor şi nici nu pot să construiască”, a afirmat Bode, susţinând: ”Miza alegerilor europarlamentare este să îi ţinem departe pe extremişti care bat la porţile Europei şi care vor să distrugă proiectul european”.

”Se simte imediat cum intri într-un judeţ administrat de liberali. Se vede mâna oamenilor care pricep, care au viziune şi sunt preocupaţi de dezvoltare prin investiţii în comunităţile pe care le conduc. Suntem, aşa cum ştiţi cu toţii, într-un fief al liberalismului şi sunt sigur că şi după aceste alegeri din 9 iunie judeţul va fi printre primele judeţe, fruntaşe la scorul politic obţinut în clasamentul naţional al PNL”, a declarat Bode, vineri seară, la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Sibiu.

El a amintit mai multe investiţii din Sibiu şi din Transilvania, menţionând că toate au în comun faptul că sunt în localităţi administrate de liberali.

”Suntem cu toţii conştienţi că avem o misiune foarte grea, că am avut o misiune foarte grea la guvernare. Şi nu doar la guvernare, ci şi în plan politic. Am mai spus-o şi cu alte ocazii: de la Al Doilea Război Mondial nu cred că am mai avut o guvernare liberală cu atât de multe crize suprapuse, crize pe care le-am gestionat şi am dus România înainte (…)”, a punctat Bode.

El i-a îndemnat pe cei prezenţi să le spună oamenilor ”ce a însemnat responsabilitatea PNL”.

”Sigur că nu a fost totul perfect. Am învăţat unele lucruri din mers, nu ne-am confruntat cu ele în istoria României. Am făcut şi greşeli, trebuie să recunoaştem acest lucru, dar nu ne-am prăbuşit şi nu ne-am plâns. Am depăşit obstacol cu obstacol şi România este astăzi apreciată pentru cum gestionează provocările cu care se confruntă”, a adăugat secretarul general al PNL.

El a subliniat că miza alegerilor europarlamentare este ”să îi ţinem departe pe extremişti”.

”Desigur, în vremuri grele apar şacalii, care aşteaptă o oportunitate să atace. Istoria ne-a învăţat că în vremuri ca acestea ei sunt doar personaje care exploatează supărarea şi orice frustrare. Aceştia sunt oportuniştii politici, ei nu au soluţii reale, ei au fraze populiste, ei nu au empatie pentru semenii lor, au doar un cinism politic bine disimulat. Ei nu vor şi nici nu pot să construiască. Ei vor să dărâme. Sunt acei extremişti care fie că se dau de dreapta, fie că au o agendă progresistă, le ştiu pe toate deşi niciodată nu au demonstrat nimic. Dragii mei, cu ei ne vom bate în aceste alegeri, dar cu certitudine le vom câştiga. Miza alegerilor europarlamentare este să îi ţinem departe pe extremişti care bat la porţile Europei şi care vor să distrugă proiectul european”, a conchis Lucian Bode.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Ucraina cere de la aliați 146 miliarde de dolari până in 2029

    Finanțarea externă totală necesară Ucrainei în perioada 2026-2029 se...

    Articole relationate

    Categorii populare