BMW-ul seria 7 despre care ministrul Vela spunea că a ajuns la Camera Deputaților e folosit de ”vicepreședinții PNL”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri seară, referitor la autoturismul de lux preluat de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), că acesta a deservit unul dintre vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor. „Culmea, cei doi vicepreşedinţi care au folosit acel autoturism sunt din acelaşi partid cu domnul Vela”, a spus Ciolacu conform News.ro.

Întrebat, vineri seară, într-o conferinţă de presă susţinută la Piteşti, cine a folosit autoturismul de lux de la MAI, Ciolacu a spus: „Acel autoturism – am întrebat şi eu astăzi de dimineaţă la Secretariatul general, am văzut ştirea în drum spre Argeş – a deservit unul dintre vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor, culmea, cei doi vicepreşedinţi care au folosit acel autoturism sunt din acelaşi partid cu domnul Vela”.

„Adică putea să vorbească cu cei doi vicepreşedinţi, cred că Camera Deputaţilor a şi transmis un comunicat, sunt colegii mei, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor (…) ca să vezi, cum e şi cu alegerile astea, nu ştii niciodată pentru cine se pregăteşte de fapt”, a mai spus Ciolacu.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, vineri, că s-au făcut în minister cheltuieli pe care nu le consideră justificate, asta în condiţiile în care era necesară dotarea poliţiştilor. Vela a vorbit despre cumpărarea unui BMW seria 7, cumpărat din banii poliţiştilor, care a fost făcut cadou la Camera Deputaţilor, dar şi despre patru maşini Touareg noi. ”De 200.000 de euro puteam cumpăra 500 de pistoale”, spus Vela, precizând că poliţiştii din stradă umblă cu pistoale Carpaţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare