Blaga: Vosganian să demisioneze din PNL

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, i-a cerut demisia lui Varujan Vosganian din PNL, în direct la Realitatea Tv, precizând că după votul din Parlament, ar fi un gest de onoare ca Vosganian să demisioneze din partid. ”Eu aș vrea să fiu extrem de clar, dacă mai trebuia încă un motiv ca Senatul să se faca de râs, a reușit. Și îmi pare rău, pentru că și eu sunt membru al Senatului.  Și înainte de toate, eu aș vrea să îi mulțumesc colegului Ariton pentru demnitatea de care a dat dovadă, și ieri, și astăzi. Nu i-a trecut prin cap să meargă el să voteze împotriva cererii în cazul lui, și asta s- văzut și în rezultatul votului. Eu cred că de fapt astăzi, și asta este un lucru clar, și înainte de a trece la votul dat de PSD, vreau să  mă uit în propria ogradă și să spun un lucru foarte simplu. Cei care cu adevărat, din PNL, din marele PNL înțeleg  comandamentul votului din 16 noiembrie, și poziția lui Klaus Iohannis și a noastră, au votat așa cum trebuie.  De aceea am promis, vom face o analiza foarte serioasă în partid, foare serioasă. Nu e vorba de oameni, e vorba de principii. Pe mine mă doare când e situația dificilă pentru un coleg dar legea e pentru toți.(…)Cred că un gest de onoare ar fi invers, dânsul(n.r. Varujan Vosganian) să iși dea demisia din PNL”, a declarat Blaga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare