Biroul Permanent al Camerei Deputaților: Parlamentul European nu are niciun fel de competenţă în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii fostului ministru Dan Nica

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis că Parlamentul European nu are niciun fel de competenţă în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii fostului ministru Dan Nica, actual europarlamentar, această competenţă aparţinând preşedintelui României sau Parlamentului României, a anunțat secretarul Camerei, Niculae Mircovici, scrie Evenimentul Zilei.

„Biroul permanent a aprobat punctul de vedere formulat de Comisia juridică cu privire la imunitatea lui Dan Nica. Comisia juridică ne spune că Parlamentul European nu are niciun fel de competenţă în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii domnului Nica şi că pe cale de consecinţă orice solicitare împotriva unui parlamentar european român făcută în baza articolului 109, alineatul 2, din Constituţia României trebuie respinsă ca fiind greşit îndreptată, deoarece instituţia nu are atribuţii în a emite o astfel de cerere împotriva unui membru sau fost membru al Guvernului României”, a declarat Mircovici după şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că Parlamentul European a solicitat un punct de vedere cu privire la situaţia europarlamentarului Dan Nica datorită faptului că nu există o astfel de reglementare la nivelul PE, iar astfel de proceduri există la nivel naţional.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare