Birocrație la centura Galaţi: Contractul de 3.500 de pagini în trei exemplare trebuie ştampilat pe fiecare pagină

Proiectarea Centurii municipiului Galaţi va începe abia în septembrie, la un an de la semnarea contractului pentru proiectare şi execuţie, iar unul dintre motive ține de birocrația excesivă. Atât constructorul, cât și Compania de Drumuri au avut de ștampilat contractul de 3.500 de pagini în trei exemplare, pe fiecare pagină.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Centurii Galaţi „Drumul Mare de Centură” a fost semnat cu antreprenorul băcăuan UMB pe 23 septembrie 2020. Șoseaua ocolitoare are o lungime de 33 de kilometri. Finanţarea de la buget pentru acest an e de 11 milioane lei din contractul total de 705 milioane.

CNAIR estimează, într-o reacție pentru Economedia, că de-abia în septembrie va reuşi să emită Ordinul pentru începerea etapei de proiectare, iar de anul viitor şi lucrările. 

„În data de 23.09.2020, Autoritatea contractantă a inițiat procesul administrativ de semnare a contractului în cauză. În acest sens, precizăm că acest contract de lucrări (emis în 3 exemplare originale), care face obiectul prezentului act, însumeaza 8 volume, cca. 3.500 pagini, pentru fiecare exemplar, fiind astfel un volum considerabil de documente care au trebuit iniţializate şi ştampilate (pe fiecare pagină), de ambele părţi, conform reglementărilor în vigoare. Acest proces este specific fiecărui contract de achiziţie publică în parte, atribuit la nivelul C.N.A.I.R. S.A., în calitate de Autoritate Contractantă. Totodată, în cadrul finalizării procesului administrativ de semnare a contractului asupra căruia s-a realizat interpelarea, a fost necesară şi identificarea concretă a sursei de finanţare şi implicit, obţinerea tuturor aprobărilor din partea Ordonatorului Principal de Credite“, a transmis Compania de Drumuri pentru Monitorul de Galați.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Articole relationate

    Categorii populare