Bilanț la ISU Mehedinți: „Consiliul Județean Mehedinți a achiziționat mijloace de intervenție pentru a sprijini activitatea dumneavoastră în 2021 și o va face în continuare întrucât avem același obiectiv, acela de a-i ajuta pe mehedințeni să se simtă și să fie în siguranță, indiferent de vreme și vremuri”

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat astăzi la ședința de bilanț a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta” al județului Mehedinți pentru activitatea desfășurată în anul 2021.Anul 2021 a însemnat o activitate mult mai intensă a salvatorilor mehedințeni, în contextul pandemiei de COVID-19, Inspectoratul pentru Situații de Urgență având atribuții în gestionarea acestei crize.Pompierii au desfășurat sute de misiuni de decontaminare biologică, peste o mie de misiuni de verificare a concentrației de oxigen la secțiile COVID-19 din spitale, sute de misiuni de transport persoane suspecte/confirmate cu virusul SARS-CoV-2, misiuni de transport vaccin, misiuni de transport materiale și echipamente protecție anti-COVID-19 și misiuni de transport teste antigen și măști de protecție alocate unităților de învățământ.

La toate acestea s-au adăugat celelalte intervenții în situațiile de urgență cu care mehedințenii s-au confruntat.“Vă asigur că în instituția pe care o reprezint, Consiliul Județean Mehedinți veți găsi întotdeauna un partener.Succesul intervențiilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență depinde, în mare parte de pregătirea profesională a fiecăruia dintre dumneavoastră, dar și de logistica, mijloacele de intervenție și dotările instituției. Din acest punct de vedere, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Consiliul Județean Mehedinți a achiziționat mijloace de intervenție pentru a sprijini activitatea dumneavoastră în 2021 și o va face în continuare întrucât avem același obiectiv, acela de a-i ajuta pe mehedințeni să se simtă și să fie în siguranță, indiferent de vreme și vremuri.În numele conducerii Consiliului Județean Mehedinți, vă felicit pentru toate misiunile îndeplinite în anul 2021 și vă doresc mult succes în cele care urmează!Sunteți o instituție de forță, iar mehedințenii au încredere că le sunteți alături ori de câte ori au nevoie și se bazează pe acest lucru!”, le-a transmis vicepreședintele Ionică Negru, pompierilor mehedințeni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    The Atlantic: De ce Trump pierde războiul comercial cu Canada

    Negocierile dintre SUA și Canada au eșuat oficial. Urmează...

    Articole relationate

    Categorii populare