Biden se întoarce împotriva lui Bibi

Convorbirea telefonică dintre Joe Biden şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în cursul căreia preşedintele american a evocat pentru prima dată posibilitatea de a condiţiona sprijinul american pentru Israel, survine pe fondul unei „nemulţumiri tot mai mari” a Washingtonului faţă de aliatul său, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP.

„Da, există o nemulţumire în creştere”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, întrebat despre starea de spirit a preşedintelui Joe Biden, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a reacţionat până acum la apelurile sale de a acţiona în faţa catastrofei umanitare din Gaza.

Statele Unite au cerut joi Israelului să permită o „creştere spectaculoasă” a ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, afirmând că doresc să vadă măsuri concrete „în următoarele ore şi zile”.

„Ceea ce aşteptăm şi sperăm să vedem în orele şi zilele următoare este o creştere semnificativă a ajutorului umanitar, deschiderea de noi puncte de trecere şi o reducere a violenţei împotriva civililor şi cu siguranţă a lucrătorilor umanitari”, a subliniat John Kirby.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Articole relationate

    Categorii populare