Biden, „iranienii” din Ucraina și vestele antiglonț ale cerbilor

Pe el sau pe ei? – Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o mulţi în SUA marţi, după discursul privind Starea Uniunii al preşedintelui democrat Joe Biden, sau mai bine spus la ce anume se referea el atunci când şi-a încheiat discursul cu această propoziţie care nu a respectat „scenariul”, comentează EFE conform Agerpres.

După tradiţionalul „Dumnezeu să-i apere pe militarii noştri”, Biden a lăsat să-i scape un „Pe el!” sau „Pe ei!” – în funcţie de cum a auzit fiecare, dat fiind că pronunţia în limba engleză este practic identică „Go get him” sau „Go get ‘em” – însoţit de un gest contondent cu pumnul strâns, potrivit agenţiei de presă spaniole.

Potrivit EFE, invitaţii prezenţi în Congresul SUA au aplaudat de complezenţă, dar câteva secunde mai târziu a început agitaţia: La cine se referea? La preşedintele rus Vladimir Putin pe care l-a criticat dur în discursul său? La coronavirus? La ruşi, în general? A fost una dintre inadvertenţele obişnuite ale lui Biden?

Ca regulă generală, Casa Albă trimite jurnaliştilor textul integral şi revizuit al discursurilor pe care le rostesc liderii americani la un eveniment de asemenea solemnitate, aminteşte EFE. Aşa că toată lumea s-a orientat către documentul oficial care să-i confirme cuvintele, dar, surpriză, nici urmă de misteriosul final rostit de Biden.

Deşi uneori liderii se abat uşor de la text, o fac doar pentru a sublinia un aspect, nu pentru a provoca perplexitate printre „spectatori”, notează EFE.

Consecinţa: reţelele sociale s-au inflamat, iar ciudata frază a devenit imediat „virală”, cu comentarii pentru toate gusturile. Unii scriau că nu vor reuşi să adoarmă până nu află răspunsul, alţii glumeau că propoziţia respectivă este o metaforă a primului an al lui Biden la Casa Albă.

Nu a fost singura improvizaţie a lui Biden, care s-a abătut de la text şi pentru a-i lua în derâdere, de această dată cu precizie, pe republicani care apără până în pânzele albe dreptul americanilor de a purta arme automate.

„Credeţi că cerbii poată veste antiglonţ?”, s-a întrebat retoric Biden, cu un zâmbet în colţul gurii.

Mai puţin exact a fost Biden atunci când a menţionat „poporul iranian” când de fapt voia să vorbească despre „poporul ucrainean”. „Putin poate înconjura Kievul cu tancuri, dar nu va câştiga niciodată inimile poporului iranian”, a avertizat Biden.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Euro digital vrea să lovească Visa și Mastercard

    Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin...

    Vatican: Fără predici ținute de femei catolice

    Vaticanul a reconfirmat marți o regulă foarte veche a...

    Analist militar rus: Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă la Kiev

    Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă...

    UNICAT ÎN EUROPA: Petrolul se ieftinește, dar carburanții se scumpesc în România. DE CE?

    Când petrolul se ieftinește, iar carburanții se scumpesc, România...

    Băncile din România au făcut un profit de 3 miliarde de euro in 2025

    Profitabilitatea sectorului bancar românesc s-a menținut la un nivel...

    Nu există lege pentru organizarea de alegeri anticipate

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, la Palatul...

    Articole relationate

    Categorii populare