articol preluat din EMERGING EUROPE, traducere RADOR
Sarcina cândva simplă de a-i număra pe oamenii care trăiesc în România s-a dovedit anul acesta fi plină de probleme pentru autoritățile depășite ale țării.
Săptămâna trecută, scenele de la un centru de recensământ din capitala României, București, nu prea aduceau cu Betleemul din evangheliile lui Luca și Matei (locuitorii orașului n-au ajuns încă să-și petreacă noaptea în grajduri pentru a fi primii la coadă în dimineața următoare), dar erau oricum departe de a fi ideale.
Pentru sute dintre cei care sosiseră nu cu mult după ivirea zorilor – pentru a se asigura că măcar vor rezolva treaba în aceeași zi – așteptarea s-a prelungit mult în canicula arzătoare a unei după-amiezi de iulie. Mulți dintre ei, deși nu toți, erau bătrâni, îngroziți că se vor trezi amendați cu 3.000 de lei (cam 600 de euro) pentru că nu-și vor fi făcut datoria civică.
„Eu am pensia de 1.100 de lei pe lună. De unde să plătesc eu o amendă de 3.000 de lei?”, a spus o femeie.
Tardiv
Populația României, care și-a atins punctul maxim în 1990 la 23,49 milioane, este de atunci într-un declin permanent, accentuat după aderarea la UE în 2007. Se estimează că până la 3,4 milioane de români au plecat din țară de atunci, însă nimeni nu știe cu siguranță.
Ultimul recensământ al României, amânat din 2021 din cauza pandemiei, ar fi trebuit să vină cu un răspuns clar. Însă recensământul, care ar fi trebuit să se încheie cu săptămâni în urmă, ar putea să nu producă altceva decât și mai multă confuzie.
A început în martie, când românilor li s-a cerut să completeze un formular de recenzare online. Milioane au făcut-o, numai pentru ca mulți dintre ei să descopere ulterior că datele nu le-au fost validate. Pentru mulți alții, în special bătrânii, care nu au acces la internet ori deprinderile necesare pentru a completa formularul online (oricum departe de a fi ușor de completat), autorecenzarea nu a fost nicicând o opțiune.
Pentru ei s-a intenționat inițial să se folosească soluția de modă veche: o armată de angajați temporari ai primăriei care să meargă din bloc în bloc, din casă în casă și din fermă în fermă, completând manual formularele de recenzare.
Anteriorul recensământ al României, din 2011, a fost realizat integral în acest fel și finalizat în 11 zile, deși, după cum observă sociologul Barbu Mateescu, a fost organizat în octombrie. „Anul acesta, etapa față în față a recenzării are loc acum, vara, când studenții sunt plecați”, a afirmat el.
O altă problemă e că primăriile, mai ales în București și alte orașe mari, n-au putut recruta suficienți angajați temporari. Mateescu invocă plata proastă – recenzorul primește doar șapte lei per formular completat – drept motiv. În consecință, cei care n-au completat formularele online (și cei cărora le-au fost invalidate răspunsurile) au așteptat și așteptat și nimeni nu le-a mai bătut la ușă.
„Ne amenință cu o amendă mare dacă refuzăm să completăm formularul, dar nimeni n-a venit la mine să-mi ceară să completez formularul”, a spus un bărbat care stătea la coadă la un centru de recenzare săptămâna trecută. Peste 600 de astfel de centre s-au ițit în toată țara în ultimele săptămâni, după modelul Recensământului lui Quirinius [realizat de romani în Iudeea, anul 6 e.n. – n.trad.], într-o tentativă de ultim resort a autorităților române de a încheia numărătoarea la timp.
Deschise în primării, centre comerciale, ba chiar și în locuințe private, centrele de recenzare au avut doar un succes parțial, deși ritmul lent în care pot fi înregistrate datele (completarea unui formular durează vreo 20 de minute) înseamnă că numai un număr limitat de oameni poate fi recenzat pe zi.
Care va fi acuratețea cifrelor?
Termenul-limită pentru finalizarea recensământului (inițial 17 iulie) a fost amânat deja de două ori. Cea mai nouă prelungire, până la 31 iulie, va fi și ultima, conform Institutului Național de Statistică (INS), care afirmă că până la 20 iulie au fost înregistrate cu succes aproape 17 milioane de persoane, adică aproximativ 87,4% din populația care se estimează că locuiește în România.
Pentru București, cifra era de 63% la 20 iulie, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la acuratețea recensământului.
„Nu avem date clare, confirmate, și nu văd cum s-ar putea rezolva”, a declarat Claudia Postelnicescu, juristă și consultantă politică română, care a afirmat de asemenea că există o „campanie subterană de dezinformare” care îi încurajează pe unii să nu se lase recenzați, în ciuda amenințării cu amenda piperată.
Ea crede că dificultățile derivă dintr-o problemă cronică, sistemică.
„Pandemia a probat un aspect esențial legat de români: nu au încredere în autorități, nu au încredere în stat, nu au încredere în birocrați. Iar tentativa de a digitaliza România pur și simplu a eșuat. Platforma online de recenzare a avut probleme tehnice – INS a recunoscut acest lucru – și a dus la milioane de formulare invalidate”.
De ce e important
Actualul recensământ din România este parte a unui ciclu de recenzare care are loc la nivelul întregii UE – ar fi trebuit finalizat anul trecut, dar a fost amânat un an din cauza pandemiei. Totuși, în ciuda acesteia, cele mai multe state UE au reușit să-și realizeze recensămintele încă de anul trecut. Deși România e una dintre ultimele țări care încă nu și-au terminat treaba, Ungaria nici măcar n-a început-o.
Dincolo de simpla numărătoare a capetelor, recensămintele sunt cruciale pentru a putea realiza proiecții demografice, a estima necesarul de resurse, a calcula indicatorii per capita, dar și pentru a formula, implementa și monitoriza măsuri menite a încuraja o dezvoltare socio-economică cuprinzătoare și durabilitatea mediului.
Conform Eurostat, direcția statistică a UE, recensămintele naționale au valoare și mai mare la nivelul UE, dacă rezultatele lor sunt comparabile între ele.
Acesta e motivul pentru care UE a luat continuu măsuri pentru a armoniza rezultatele recensămintelor. După primele programe europene de recenzare din 1980, 1990 și 2001, runda din 2011 a constituit un reper istoric, întrucât a fost prima dată când recenzarea s-a realizat pe baza unui cadru juridic cuprinzător existent la nivelul întregii UE.
Cu toate acestea, fiecare stat membru e liber să-și aleagă singur sursele și metodele de recenzare, atât timp cât statisticile rezultate satisfac criteriile de calitate ale UE.
România încă mai speră că va îndeplini acele criterii.
„Trăgând linie, nu știm câți suntem, nu știm câți au murit de Covid-19, nu știm câți sunt spitalizați cu diverse boli terminale, nu știm câți români trăiesc și muncesc în străinătate, întrucât nu toți muncesc legal. Ca întotdeauna, România își păstrează misterele”, a conchis Postelnicescu.
