spot_img
duminică, 15 februarie, 2026
6.4 C
București

Bătrânii din România ar putea fi izolați la domiciliu

Este evident că populația cea mai expusă la risc este populația în vârstă. Conform datelor pe care le avem și care concordă cu datele furnizate de OMS, se referă, în special, la persoanele peste 70 de ani, la care infecțiile cu Coronavirus produc un grad ridicat mortalitate. Este motivul pentru care este necesar să limităm contactul și posibilitatea de a se infecta această categorie de pacienți. Ne punem problema izolării lor, în primul rând la domiciliu, dacă nu se va putea, o să căutăm alte soluții, dar sunt măsuri din sfera civilă, de competența MAI, mai puțin a Ministerului Sănătății, care gestionează pacienții. Populația la risc este gestionată de MAI și se pune problema găsirii unor soluții pentru a pune deoparte pacienții peste 70 de ani sau posibilii pacienți peste 70 de ani” a declarat secretarul de stat din Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan, la Digi24. 

Întrebat în cât timp ar putea fi izolate persoanele în vârstă, secretarul de stat a răspuns că e o decizie care se va lua de la zi la zi. El a precizat că, dacă va fi nevoie, o astfel de măsură va fi luată înainte de Sărbătorile Pascale. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    India spune NIET lui Trump

    India își va păstra autonomia strategică în ciuda promisiunii...

    Orbán: Bruxelles-ul și „marele capital” vor să ii jecmănească pe unguri

    Dacă vom permite "coaliţiei formate din partidul de opoziţie...

    Leyen vrea să facă România un actor nerelevant in UE

    UE trebuie să acţioneze mai rapid şi mai ferm,...

    Americanii au folosit inteligența artificială pentru a-l captura pe Maduro

    Pentagonul a folosit modelul de inteligență artificială Claude, dezvoltat...

    Dispozitivul secret testat de CIA și Pentagon in Norvegia

    CIA și Pentagonul au testat un dispozitiv secret în...

    „Cadoul otrăvit” al lui Rubio la Munchen

    Secretarul de stat american Marco Rubio a solicitat un...

    Articole relationate

    Categorii populare