spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-2.9 C
București

Bătălia pentru pește între UE și UK

Ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, a afirmat vineri la Saint-Malo (nord-vestul Franţei) că pescuitul va fi o ”prioritate absolută” în cadrul negocierilor privind viitoarea relaţie dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE), relatează AFP conform Agerpres.

„Vom face din aceasta o prioritate absolută (…) Nu vom face compromisuri pe acest subiect”, a declarat Le Drian la inaugurarea unui nou centru de formare al companiei de transport maritim Brittany Ferries.

”Pescuitul nu este un subiect ca celelalte, a fost întotdeauna un subiect politic în Europa”, a spus el, menţionând că negocierile cu ţări precum Norvegia sau Islanda în vederea intrării lor în UE s-au lovit de problema pescuitului.

”În niciun caz, pescuitul nu va putea fi utilizat ca o variabilă de ajustare în negocierile” cu Marea Britanie. ‘‘Regatul Unit este o ţară mare” şi britanicii ”vând peste 70% din peştele lor” pe continentul european. „Nu este doar Franţa în această dezbatere”, a dat asigurări ministrul francez, care a fost însoţit la eveniment de secretarul de stat pentru Afaceri europene, Amélie de Montchalin.

În ceea ce priveşte acest acord cu Londra, Le Drian a insistat asupra ‘‘necesităţii de a avea un acord global pentru care va fi necesar atât timp cât trebuie”. ”(…) Noul acord va trebui să acopere toate domeniile şi desigur pescuitul”, a precizat ministrul francez.

Pescarii din opt state membre ale UE depind foarte mult de apele britanice. Acestea reprezintă 30% din cifra de afaceri a pescarilor francezi, notează AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare