Bătălia pe vaccinul coronavirus din Tuebingen: Comisia Europeană dă 80 milioane de euro după ce Trump ar fi oferit un miliard de dolari

Comisia Europeană a oferit luni un sprijin financiar de până la 80 milioane de euro companiei CureVac din Tuebingen, Germania, care dezvoltă vaccinuri înalt inovative, pentru a accelera dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva coronavirusului în Europa, informează executivul european citat de Agerpres.

CureVac este compania contactată de președintele american Donald Trump pentru achiziționarea unui vaccin anti coranavirus.

Preşedintele american Donald Trump a încercat să obţină drepturi exclusive pentru un vaccin împotriva coronavirusului, vaccin la care lucrează oamenii de știință de la compania CureVac din Tübingen, relatat duminică  Die Welt.

Potrivit aceleiași surse, guvernul german face demersuri pentru a împiedica acest lucru.

Donald Trump ar încerca să îi „convingă” pe oamenii de știință de la compania germană care lucrează la un potențial vaccin contra coronavirus cu donații financiare consistente și astfel să asigure exclusivitatea pentru țara sa, potrivit unor surse guvernamentale germane citate de Die Welt.

Este vorba despre compania CureVac din Tübingen. Daniel Menichella, șeful companiei, a participat la o întâlnire a managerilor din domeniul farmaceutic cu președintele Trump, întâlnire care a avut loc la Casa Albă, la începutul lunii martie. Menichella s-a întâlnit cu Donald Trump și cu vicepreședintele Mike Pence. 

La 11 martie, CureVac a emis un comunicat prin care anunța că Daniel Menichella, CEO-ul companiei, cetățean american, a părăsit compania și a fost înlocuit de fondatorul acesteia, Ingmar Hoerr.

Președintele american ar fi oferit companiei germane o sumă mare pentru a-și asigura exclusivitatea asupra patentului vaccinului, la Berlin suma vehiculată fiind de un miliard de dolari. Presa germană subliniază că „este deosebit de problematic faptul că Donald Trump face tot posibilul pentru a obține un vaccin pentru Statele Unite”. „Dar numai pentru SUA”, spune guvernul federal.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi comisarul pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, au discutat cu conducerea CureVac prin videoconferinţă, la care a participat şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Ambroise Fayolle.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Articole relationate

    Categorii populare