Bătălia pe petrolul libian: Mercenari ruși, Italia, Franța, Erdogan, americanii, egiptenii, nemții și alții

0
262

SUA sunt foarte preocupate privind o intensificare a conflictului din Libia, în condiţiile în care un număr tot mai mare de persoane despre care se crede că sunt mercenari ruşi susţin forţele mareşalului Khalifa Haftar în teren, a declarat sâmbătă un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat, relatează Reuters.

Libia are cele mai mari resurse petroliere din Africa.

SUA continuă să recunoască guvernul de uniune naţională condus de Fayez al-Serraj, a spus oficialul citat, dar a adăugat că Washingtonul nu este de o parte sau alta în conflict şi discută cu toate părţile care ar putea influenţa încheierea unui acord.

„Cu numărul sporit de agenţi Wagner şi de mercenari în teren, credem că tabloul conflictului se schimbă şi se intensifică”, a spus oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, referindu-se la grupul de mercenari ruşi cunoscut sub numele de Wagner.

Libia este divizată din 2014 între tabere politice şi militare care îşi au sediul în capitala Tripoli şi în estul ţării. Guvernul lui Serraj se luptă în prezent cu forţele conduse de mareşalul Khalifa Haftar, care îşi are fieful în estul Libiei.

Haftar este susţinut de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi cel mai recent de mercenari ruşi, potrivit unor diplomaţi şi oficiali de la Tripoli.

Turcia a susţinut guvernul recunoscut internaţional condus de Fayez al-Serraj, iar cele două părţi au încheiat un memorandum de înţelegere asupra cooperării maritime în estul Mediteranei, o decizie pe care oficialul american a descris-o drept „dăunătoare” şi „provocatoare”.

„Din perspectiva SUA, asta reprezintă o preocupare… Nu este momentul să se provoace mai multă instabilitate în Mediterana”, a spus oficialul citat.

RĂZBOIUL FRANCO-ITALIAN PE PETROL

Franţa încearcă să preia controlul exploatării resurselor naturale dacă va reuşi să instaureze un guvern filofrancez condus de generalul Khalifa Haftar şi aceasta este una din îngrijorările Italiei. Italia îl susţine pe Fayez Mustafa al-Sarraj, premier al Guvernului de Acord Naţional (GNA) din decembrie 2015.

Compania italiană ENI este prezentă în Libia încă din 1959 şi exploatează resursele naturale (petrol şi gaze) din Marea Mediterană şi din deşertul libian – în mare parte pe teritoriul controlat de Sarraj. Activităţile ENI în Libia sunt reglementate de contracte EPSA – Exploration and Production Sharing, care durează până în 2042 pentru producţia de petrol şi 2047 pentru produsele din sectorul gazelor naturale. ENI este principalul furnizor de gaze naturale pe piaţa libiană, cu 20 de milioane de metri cubi pe zi, care alimentează centralele electrice din ţară (cfr. Michele Arnese, „Petrolio e Libia, che cosa sta succedendo fra Eni, Total, Italia e Francia”).

Compania franceză TOTAL este prezentă în Libia din 1954 şi concurează cu ENI pentru exploatarea petrolului şi gazelor. În martie 2018, TOTAL şi-a crescut prezenţa în Libia, achiziţionând un pachet de 16,33% din concesiunile Waha, de la americanii de la Marathon Oil Libya Limited, pentru 450 milioane dolari. Astfel, TOTAL va avea acces la rezerve care depăşesc 500 milioane de barili, pe o suprafaţă de explorare de 53.000 de kilometri pătraţi din Bazinul Sirte. „Italia şi Franţa, cu ENI şi TOTAL, sunt în opoziţie în ceea ce priveşte petrolul şi geopolitica din ţara nord-africană”, adaugă Arnese. În acord cu preferinţa politică pentru Franţa, reprezentanţii Armatei Naţionale Libiene, respectiv purtătorul de cuvânt Ahmed al-Mismari, au acuzat Italia că se comportă şi azi ca o putere colonială 

Când facţiunile rivale s-au confruntat în august şi septembrie 2018, din nou, în Tripoli, Italia a acuzat Franţa că intervenţia sa în Libia alimentează conflictele şi, prin urmare, alimentează dorinţa libienilor de a fugi de conflicte alegând să migreze, pe mare, către Europa (cfr. France 24). Vicepremierierul italian Mateo Salvini consideră că Franţa speculează haosul din Libia pentru a controla economia acestei ţări: „mă tem că cineva, pentru motive economice şi interes naţional egoist, pune în pericol securitatea Africii de Nord şi, în consecinţă, a Europei, în întregime” (Ibidem). Reprezentantul guvernului italian consideră că Franţa a profitat de situaţia în care se află Libia – o ţară instabilă, neguvernabilă – încă din 2011, când Sarkozy l-a trădat pe Ghaddafi şi a încurajat o intervenţie NATO în Libia. În plus, Macron nu s-a consultat cu ceilalţi parteneri europeni sau cu ONU, atunci când a organizat întrevederile cu liderii libieni în 2017 şi 2018.

Italia, la rândul ei, a organizat o conferinţă la Roma, în septembrie 2018, unde a participat şi reprezentantul special al ONU pentru Libia, Ghassan Salame. S-a ajuns la un acord de încetare a focului între cele două guverne rivale, protejarea civililor şi redeschiderea aeroportului civil din Tripoli (cfr. RAI News). Pe 1 octombrie 2018 presa italiană menţiona că premierul italian a anunţat organizarea unei conferinţe importante privind viitorul Libiei, în luna noiembrie, în Sicilia, la care este invitat şi preşedintele american Trump (dar la care ar putea participa secretarul de stat Mike Pompeo). Italia consideră că nu pot fi organizate alegeri în Libia până când ţara nu devine stabilă, guvernabilă, respectiv până când politicieni, agenţi economici şi societatea civilă nu ajung la un consens. De la începutul anului 2018, circa 350 de soldaţi italieni participă la Misiunea de asistenţă şi sprijin bilateral (Miasit) pentru a acorda asistenţă şi sprijin GNA, pentru „pacificarea şi stabilizarea ţării şi consolidarea activităţilor de control şi combatere a imigraţiei ilegale, a traficului ilegal şi a ameninţărilor la adresa securităţii, în acord cu liniile de intervenţie ale Organizaţiei Naţiunilor Unite” (cfrCorriere della Sera).