Politica nu e mai e în condițiile astea decît un circ, sunt alergați cîțiva clovni prin arenă ca să distragă spectatorii de la ce e important. Dar puterea din umbră nu e monolitică, nu există un singur Sauron, Iohannis e doar unul care a găsit inelul și l-a pus în deget, dar disciplina nu e perfectă, e o rețea cu un actor dominant, nu o tiranie perfectă. Ca atare, vedem că diverse centre de putere, STS de exemplu, care e urmașul acelei divizii din Securitate care la Revoluție a făcut grave diversiuni soldate cu morți pentru care niciodată nu au dat socoteală, se luptă pe granițele puterii sale cu băieții afiliați altor centre. Și STS e foarte tare, are nu doar datele personale din sănătate pe care le păzește cu gelozie, dar și pe cele electorale, și acuma aflăm că are și toți morții. Între SRI și STS e ca atare ceva concurență, afirmă Alina Mungiu Pippidi într-un interviu pentru România Curată.
FRAGMENTE DIN INTERVIU:
Și asemenea competiție explică și conflictele din coaliție?
Absolut. De exemplu nu doar SIE recrutează din comunitatea română din străinătate, ci toată lumea. SPP are oamenii lui, SRI are oamenii lui, e o cacofonie totală, mai ales că serviciile secrete nu schimbă informații ușor, ei se bănuiesc dar nu împart date. Eu am văzut cacofonia în Republica Moldova, unde adesea se calcă pe picioare, dar la fel e și în diaspora, care e obiectiv strategic de mulți ani, unii reușesc să pună miniștri pe băieții lor, iar alții le dau la gioale că nu respectă frontierele de putere.
De ce a fost sacrificat Voiculescu, dacă era unul de-al lor?
Unul de al cui? De fapt asta e întrebarea. Evident din moment ce premierul a susținut ancheta că de ce s-au călcat frontierele portalului STS serviciul acesta a intrat în conflict cu altul. Nu consilierul civil și voluntar Voinea e un pericol pentru țară, evident, că în weekend a vrut să facă statistici pe platformă, ci cine au bănuit ei că e în spatele lui. Sau mai degrabă au știut, STS nu a permis ingerințe în imperiul lor. (…)
Care a fost miza acestui conflict în coaliție?
Pe sănătate miza a fost cine e țapul ispășitor pentru restricții. Erau demonstrații, și le e frică de George Simion (pe care serviciul secret din Republica Moldova, de exemplu, îl crede agent român, eu mi-am exprimat rezervele pentru că știu că Simion ani de zile nu a avut intrare nicăieri în România, ne ruga pe noi să îl ajutăm, nu e cazul că cei relaționați, ca foștii mei studenți de la SNSPA recrutați de pe băncile școlii și care aveau poziții de editorialiști deși nu știau ortografie, sau erau consilieri la președinție, deși nu ar fi trecut examenul la engleză). Premierul a decis că joacă pe cartea relaxării ca să detensioneze opoziția, nu pe cartea carantinei, Voiculescu a tras invers că altfel plătea el oalele sparte de la ATI și morți, și le-a plătit mai repede. Dar tot acolo s-ar fi ajuns, pentru că exista o tensiune naturală între cele două abordări, mai relaxat înseamnă mai multe paturi ATI și mai mulți morți.
Vor mai fi conflicte în viitor?
Deja începe baletul cine va plăti pentru eșecul PNRR, dat pe mîna unor incompetenți care nu au autoritate nici în țară, nici la Bruxelles. E un bun text de Cristian Unteanu în Adevărul care explică exact cum stau lucrurile. Ce Dzeu, după atîția ani nu știm că irigațiile trebuie prezentate ca un plan de sustenabilitate al ecosistemului, sau că nu o să dea nimeni bani europeni pentru ca să înlocuim țevi în București ca să avem și pe viitor centrale pe gaz și cărbune, ci doar pentru panouri solare? Singurele noastre idei practice sunt piste de biciclete transalpine că avem ministru biciclist? PNRR e echivalentul paturilor lipsă la ATI, într-un sistem în care nu există răspundere politică reală că toți sunt fața publică a unei organizații obscure se caută cine are gradul sau puterea mai mică să fie scos țap ispășitor pentru ceea ce se profilează deja a fi un dublu eșec, nu numai ca depunere, ci și ca realizare, riscăm să ne alegem iarăși cu bani pe care nu avem la ce îi folosi, cînd ne crapă buza după bani la atîtea lucruri. Suntem în continuare cum erau grecii acum 20 de ani, nu am reușit să ieșim din acest model, și știm unde duce el.
