Băsescu: Va fi o nenorocire în România dacă vom avea epidemie de coronavirus

Autoritățile române nu fac ce trebuie în cazul coronavirusului, susține la RFI fostul președinte Traian Băsescu. ”Sunt un om care a fost cu nava în carantină, știu ce înseamnă asta”, spune eurodeputatul PMP.

Traian Băsescu e de părere că ”pentru cazuri sporadice, sigur vom face față fără nici o problemă, dar dacă vom avea parte de epidemie, va fi nenorocire. În primul rând, au mințit că au patru mii de locuri de cazare. Nu-i adevărat, s-au bazat pe cazarea la domiciliu, carantina la domiciliu. Ce instrucțiuni au emis ei pentru cei care sunt trimiși în carantină la domiciliu? Cine le ridică gunoiul, cine le face aprovizionarea? Este un paleativ sub care se ascund, raportând că au rezolvat problema. Până când nu ai rezolvate aceste probleme, nu poți să spui că ai trecut familii întregi, am înțeles, circa 4.000 de familii sunt în carantină la domiciliu. Unde sunt cei care le ridică gunoiul? Unde sunt instituțiile locale care le duc hrana acasă?”.

Întrebat dacă declarațiile sale nu vor produce panică și mai mare în rândul populației și nu vor turna gaz pe foc, fostul președinte a răspuns: ”Eu nu torn deloc gaz pe foc, am spus și repet, ca să nu fie dubii. La cazuri individuale vor face față. La un caz de epidemie, pe care este clar că nu-l putem controla prin frontiere nu vom face față, pentru că după părerea mea și țineți cont că sunt un om care a fost cu nava în carantină, știu ce înseamnă o carantină, este o reacție a statului de protejare a propriilor lui cetățeni, prin impunerea unor măsuri extrem de severe pentru alții. Asta înseamnă că mergând pe aceste măsuri relaxate, cu carantină la domiciliu, nu vom avea succes. După părerea mea, trebuiau pregătite capacități de cazare. Sunt internate de școli, sunt școli, care sunt singurele care nu sunt infectate, că dacă-i duce prin spitalele care au infecții nozocomiale, n-am făcut nimic, se duc cu infecția asta și ies cu altele. Cred că nu se face ce trebuie”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare