Băsescu: UE nu are secrete pentru mine. PMP se bate pentru 4 europarlamentari

Traian Băsescu a explicat de ce a decis să candideze pentru alegerile europarlamentare, precizând că UE nu mai are secrete pentru el. Fostul preşedinte a precizat că PMP se va bate pentru patru mandate de eurodeputat, adăugând că „optimismul său proverbial funcţionează şi în cazul acesta”, transmite Mediafax.

„În primul rând, corectăm, nu am revenit în politică, pentru că nu am plecat. Sunt senator. UE, pentru mine, nu are secrete, iar ca europarlamentar, portofoliul de cunoştinţe despre UE şi portofoliul oamenilor pe care îi cunosc la Bruxelles îmi vor permite să fac lucruri importante pentru ţară. Eu zic că o să ne batem la un patru locuri. Optimismul meu proverbial funcţionează şi în cazul acesta. Vă daţi seama dacă spunea două sau trei, dezamăgeam lista principală, deci mergem pe patru”, a declarat Traian Băsescu, duminică, la România Tv.

„Aveam partidul de acasă. Nu numai pe Maria, că am şi două fiice, care mi-au spus: «tată, nu ne ajunge cât ne-au terfelit atâţia ani, cu campanii?» Am spus că «asta e» şi deocamdată trebuie să mă uit şi la partid. (…) Pe de altă parte, la partid au fost discuţii foarte serioase, iar în ceea ce mă priveşte şi chiar cred că experienţa aceasta acumulată nu o pot folosi în Senatul României, că nu ai cum să discuţi cu majoritatea PSD-ALDE, că ei merg ca tăvălugul”, a completat fostul preşedinte.

Traian Băsescu este pe prima poziţia a PMP la alegerile europarlamentare. Pe al doilea loc se află preşedintele partidului, Eugen Tomac. Pe celelalte locuri sunt: Ioana Constantin, Marius Paşcan, Simona Vlădică, Robert Turcescu, Teodora Desagă, Petru Movilă, Cătălina Bozianu şi Cătălin Bulf.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare