Băsescu spune că ar vrea o coaliție a dreptei care să îl susțină pe Iohannis la prezidențiale, dar critică dur PNL: Precinstiţii liberali, de fapt, merg mână în mână cu PSD-ul

Senatorul Traian Băsescu a declarat, marţi, că este în favoarea unei coaliţii de dreapta care să susţină la următoarele alegeri prezidenţiale un candidat unic, dar a adăugat că problema este „onestitatea PNL-ului”.

Poate să fie Iohannis candidat că oricum PMP nu are, a mai spus Băsescu.

„Categoric, da, (…) dacă se reuşeşte o coaliţie foarte bine. Problema mea este alta, onestitatea PNL-ului. Aduceţi-vă aminte cum ţipă de dragul poporului şi cum se dau cu capul de pereţi şi legile justiţiei şi să fim la dispoziţia poporului. Păi, domn ‘e, a fost un referendum pentru 300 de parlamentari, da ? Legea a fost la vot în 2017. Cine a votat împotriva reducerii numărului de parlamentari la 300? PSD, PNL, UDMR”, a declarat Traian Băsescu, la TVR 1, întrebat dacă ar fi de acord cu ideea unei coaliţii în zona de dreapta a politicii, într-o alianţă PNL-PMP-USR.

Tot ca o critică, el a acuzat şi faptul că liberalii au mers „mână în mână” cu social-democraţii în cazul unui proiect de lege promovat de PNL, votat în Parlament şi de PSD, privitor la dezvoltatorii imobiliari.

„Deci, ăştia, precinstiţii liberali, de fapt, merg mână în mână cu PSD-ul în foarte multe situaţii. Deci, prin Legea 29, promulgată de preşedintele Iohannis, a fost trimisă la promulgare pe 30 decembrie, promulgată pe 15 ianuarie, îi scutesc de datorii pe dezvoltatorii imobiliari. (…) A fost iniţiată de patru liberali, în frunte cu Raluca Turcan şi votată la greu de PSD şi ALDE. (…) I-a scutit de datorii”, a mai spus Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare