Băsescu o laudă pe Dăncilă

Traian Băsescu a declarat că a urmărit declaraţiile de marţi ale Vioricăi Dăncilă, după Biroul Permanent Naţional al PSD, precizând că i-a plăcut cum a vorbit premierul, precis şi ca un om de partid, transmite Mediafax.

„Mie mi-a plăcut Dăncilă. Am văzut-o astăzi (marţi – n.r.) în câteva intervenţii. Eh, nu mai avea bilet de la purtătoarea aia de cuvânt în faţă, sau ce era, să citească şi vorbea doamna Dăncilă precis, ca un om de partid, ce e de făcut. A pus public toate subiectele, inclusiv discuţia a trei miniştri. A procedat excepţional, neanunţând opţiunile dânsei pentru cei trei miniştri, a spus «lucrurile le discutăm în CEx»”, a afirmat Traian Băsescu, marţi la TVR 1.

Întrebat dacă va fi democraţie în PSD, Traian Băsescu a răspuns: „Nu va fi aşa, dar acum au nevoie oamenii ăştia după trei ani în care niciunul nu a avut dreptul la cuvânt şi singurul era guru care spunea asta era şi aşa se şi întâmpla. După trei ani vor discuta să participe şi ei la decizii”.

Reacţia lui Băsescu vine în contextul în care Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, după condamnarea lui Liviu Dragnea, a anunţat că CEx va decide care vor fi noile propuneri pentru cele trei portofolii de miniştri, dar şi o nominalizare pentru funcţia de vicepremier deţinută de Viorel Ştefan. Premierul a precizat că ulterior îl va suna pe Klaus Iohannis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UK a refuzat să trimită nave de război pentru a ajuta la deblocarea Strâmtorii Hormuz

    Regatul Unit a refuzat să-și trimită navele de război...

    OCDE a venit la București cu un program de creșteri masive de taxe și impozite

    România trebuie să continue ajustarea fiscală în următorii ani,...

    Reuniunea secretă de la Roma a miliardarului Peter Thiel, susținător al lui Trump, despre Anticrist

    Miliardarul american de origine germană Peter Thiel, investitor în...

    Articole relationate

    Categorii populare