spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriBăsescu: O firmă franceză a făcut în 2012 analiza substanțelor Hexi Pharma;...

Băsescu: O firmă franceză a făcut în 2012 analiza substanțelor Hexi Pharma; cum de SRI nu a aflat?

-

Fostul președinte Traian Băsescu susține că o firmă franceză a făcut, în 2012, o analiză a substanțelor Hexi Pharma și a constatat că acestea sunt falsificate, întrebându-se cum de Serviciul Român de Informații nu a aflat acest lucru.
„Fraudarea dezinfectanților din spitale a ucis oameni. Hexi Pharma aprovizionează, de ani buni, sistemul sanitar și școlile din România cu substanțe dezinfectante, devenind astfel cel mai mare furnizor de dezinfectanți din România. Hexi Pharma aprovizionează, tot de ani buni, și Spitalul SRI (63 de contracte cu încredințare directă în ultimii 2 ani). Firma franceză ANIOS a făcut în 2012 analiza substanțelor Hexi Pharma și a constatat că acestea sunt falsificate”, a scris Băsescu, joi, pe Facebook.

- Reclama -

El se întreabă de ce SRI nu a trimis la Parchet niciuna dintre informările referitoare la Hexi Pharma.

- Advertisement -

„SRI susține că a trimis 100 de informări către factorii de decizie că Hexi Pharma falsifică substanțele dezinfectante vândute spitalelor și școlilor. Mă întreb: Măcar una dintre acestea a trimis-o la Parchet? (la mine nu a ajuns niciuna); Există măcar o singură informare care pomenește numele Hexi Pharma ca falsificatoare a dezinfectanților?; De ce Spitalul SRI s-a aprovizionat cu dezinfectanți de la Hexi Pharma dacă știau că aceștia sunt apă chioara (falsificați)?; Cum de nu a aflat SRI-ul ca cea mai mare firmă de dezinfectanți din lume, ANIOS, a făcut în Franța acum patru ani analiza produselor Hexi Pharma și a constatat că sunt falsificate?; Substanțele furnizate Spitalului SRI de către Hexi Pharma erau diluate ca pentru tot poporul sau pentru ei era comandă specială, cu respectarea rețetei?”, a adăugat Băsescu.

Fostul președinte mai susține că, din cauza infecțiilor din spitale, „au murit cu zile zeci de mii de oameni în ultimii ani”, iar sănătatea publică este o problemă de siguranță națională.

- Advertisement -

Zilele trecute, Serviciul Român de Informații a informat că a trimis, în ultimii cinci ani, circa 100 de informări despre disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate, inclusiv legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești.

SRI a menționat că informările au conținut și „aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanții utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img