Băsescu: Macron va avea mari probleme

Fostul președinte Traian Băsescu spune că alegerea lui Emmanuel Macron ca președinte al Franței era de așteptat, „un rezultat previzibil”, adăugând că marea problemă va fi gestionarea victoriei.

Traian Băsescu spune că Macron va avea situații foarte dificile de gestionat la începutul mandatului, atât în plan intern, în privința asigurării suportului parlamentar pentru susținerii unui guvern, cât și în ceea ce privește angajamentul său privind reforma la nivelul UE.

„Nimic nou sub soare, era rezultat previzibil. Marea problemă este cum reușește să gestioneze victoria. Adică, în iunie are alegeri pentru Camera inferioară, cea cu care ar trebuie să-și găsească soluțiile politice să susțină un guvern. Problema lui Macron e că nu are un partid, e înființat foarte proaspăt și are puține structuri teritoriale. Există chiar riscul să nu poată depune liste în toată Franța la alegerile care vor fi în iunie”, a declarat pentru AGERPRES fostul președinte Traian Băsescu.

El a mai spus că o altă mare problemă cu care se va confrunta Macron este legată de angajamentul din campanie privind reformarea UE.

„O altă mare problemă este că unul din angajamentele lui fundamentale în această campanie a fost că va reforma Uniunea Europeană. Ori, aici va avea o mare problemă dacă nu va avea un suport și în Parlamentul francez, pe de-o parte, pe de altă parte trebuie să găsească o direcție comună cu Merkel. Mai ales că transformările UE sunt deja previzibile după Declarația de la Roma. Știm toți că va fi o Europă cu mai multe viteze, cel puțin două: eurozona și statele non euro, dar s-ar putea să fie mai multe cercuri concentrice. Deci, va avea situații foarte dificile de gestionat domnul președinte Macron”, a explicat Băsescu.

Fostul președinte s-a referit și la episodul petrecut în ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din Franța, respectiv la „spargerea serverelor de campanie” ale lui Macron.

„Deci, rezultatul era previzibil, dar marea problemă e că în ultima zi de campanie Macron s-a pricopsit cu acea spargere a sistemelor, a serverelor lui de campanie. Documente extrem de importante sunt totuși pe piață, chiar dacă nu au fost difuzate de presă. Dacă ceea ce se spune legat de finanțări externe se va confirma, are un început dificil de mandat”, a conchis Traian Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Articole relationate

    Categorii populare