Băsescu la Chișinău susține un guvern de coaliție între blocul ACUM și Partidul Socialiștilor fără Plahotniuc

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că nu vede rostul unor alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova, care ar repeta rezultatele scrutinului din februarie. Aflat la Chișinău, la prezentarea programului partidului său „Mișcarea Populară” (PMP) pentru europarlamentare, Traian Băsescu a declarat că, personal, ar opta pentru formarea unei coaliții de guvernare între blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, care ar plasa în opoziție Partidul Democrat aflat la guvernare în Republica Moldova, transmite Radio Europa Liberă.

„Nu aș vrea să mă bag, pentru că vor da vina pe mine când iese prost. Da aș face o observație. Guvernarea este prima obligație a partidelor politice. Nu poți să lași o țară fără guvern, dacă tot au fost alegeri. Cei care vorbesc de alegeri anticipate, îi rog să-și imagineze că, după ce s-ar mai face un rând de alegeri, rezultatele ar fi aceleaşi. Nu s-ar schimba mare lucru”, a declarat Traian Băsescu.

„Dacă discutăm despre ACUM, te uiți – ce-i mai rău? Să-l perpetuezi pe Plahotniuc și oligarhia lui la putere sau să fii într-un guvern cu socialiștii? Deci, ori cu Plahotniuc, ori cu socialiștii. Păi, eu l-aș trece în opoziție pe Plahotniuc și m-aș duce cu socialiștii ca să-l împiedic pe Dodon să ducă țara către Moscova”, a mai declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor, după prezentarea platformei PMP la Chișinău.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare