Băsescu: Kovesi a primit cadouri de la DIPI/ „Nicio țară din lume nu spală rufele serviciilor secrete în public”

Fostul președinte Traian Băsescu și-a manifestat, luni seară, dezacordul față de anchetarea celor 24 de ofițeri ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) sub acuzația că ar fi utilizat ilegal fondurile operative, subliniind că „nicio țară din lume nu spală rufele serviciilor secrete în public”.

El a declarat, într-o emisiune la România TV, că o parte dintre bunurile cumpărate din bugetul destinat activităților operative au ajuns la procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, sau la fostul șef al Serviciului Român de Informații George Maior.

„Nu cred că șefa DNA a fost ocolită de coșul de cozonac oferit de cei de la DIPI. Nu mai vorbim de marea achiziție de stilouri Mont Blanc. Păi astea s-au dat doamnei Kovesi, s-au dat domnului Maior, s-au dat domnului Coldea, s-au dat doamnei președinte a ÎCCJ, Livia Stanciu, s-au dat la acești înalți demnitari ai statului român. Vorba lui Cristoiu… Mă așteptam ca doamna Kovesi între timp să fi trimis stiloul Mont Blanc înapoi la Ministerul de Interne, să spună: valorificați-l și recuperați-i banii”, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului crede că eventualele prejudicii constatate de procurorii anticorupție la DIPI puteau fi recuperate fără o anchetă penală de la cei 24 de ofițeri implicați.

„Sigur că nu e în regulă ca fondurile operative să fie cheltuite în acest fel, dar eu spun altceva: de ce trebuie să trimiți în instanță 24 de ofițeri care probabil au moștenit o tradiție, în loc să le impuți banii aceștia, pentru că nu au produs un cataclism, n-au produs o fraudă. Banii se puteau imputa și reține din salariu.Eu critic abuzurile și derapajele din lupta anticorupție. Eu cred că o țară în care există oameni politici corupți și partide politice corupte nu are viitor”, a adăugat Traian Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare