Băsescu îi acuză pe Kovesi şi Coldea că îi ţin fratele în puşcărie: Aţi vrut să mă descurajaţi sau să-mi daţi o lecţie? Ce greşeală…

Fostul preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că fratele său, Mircea Băsescu, a devenit una din marile excepţii de refuz a punerii condiţionate în libertate, transmiţându-le lui Florian Coldea şi Codruţei Kovesi că au greşit dacă au vrut să îi dea o lecţie astfel.

‘Koveşi şi Coldea, deschideţi şampania! Aţi reuşit! Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Ca om care a depăşit vârsta de 60 ani, fratele meu, condamnatul Mircea Băsescu, nu a fost eliberat condiţionat după ce a efectuat o treime din pedeapsă. Avea dreptul să fie eliberat. Aţi considerat voi că nu s-a îndreptat (am văzut pledoaria furibundă şi mincinoasă a procurorului DNA în faţa unei judecătoare timorate)”, a scris fostul preşedinte Traian Băsescu pe Facebook.

El a afirmat că fratele său ‘‘a devenit una din marile excepţii de refuz a punerii condiţionate în libertate”.

”Cei mai mulţi oameni ca el au fost consideraţi îndreptaţi după ce au efectuat o treime din pedeapsă. L-aţi ţinut în arest preventiv mai bine de un an înainte de condamnare, dar nu v-a ajuns. Asta-i viaţa”, a adăugat Băsescu.

Acesta le-a transmis lui Florian Coldea şi Codruţei Kovesi că dacă au impresia că asta îl ”înmoaie”, greşesc ”fundamental”. ”Aţi vrut să mă descurajaţi sau să-mi daţi o lecţie? Ce greşeală…”, a conchis Traian Băsescu.

Fostul preşedinte şi-a încheiat postarea cu un post-scriptum.

”N-am să uit niciodată că cel care m-a anunţat că fratele meu va fi arestat a fost Coldea şi nu Koveşi”, a încheiat Traian Băsescu.

Tribunalul Constanţa a admis, miercuri, contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de lliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, astfel că fratele lui traian Băsescu nu va fi eliberat.

Condamnat, în luna iunie a acestui an, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, a depus o cerere de eliberare condiţionată.
Conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

În data de 16 iunie Curtea de Apel Constanţa a menţinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curţii de Apel a fost definitivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare